Una pe săptămână din imobiliare

Acum vreo zece ani munceam la o agenţie de pe calea Moşilor.
Avusesem deja o zi infernală şi abia aşteptam să se termine programul. Tocmai atunci sună un client care spune că doreşte să cumpere o garsonieră pe langă Obor. Ne prea avea lumea atunci telefoane mobile, aşa că ne dăm câteva semnalmente pentru a ne putea recunoaşte şi stabilim un punct de întâlnire.
Plec împreună cu un coleg la vizionare, uitându-ne mereu după un barbat înalt, brunet, îmbrăcat în blugi negri. Când ajungem, ne oprim brusc la vreo câţiva paşi de client.. Pe trotuar stătea un bărbat înalt, brunet, cu blugi negri, doar că respectivul avea tocuri, o minusculă poşetuţă roşie şi era dat cu ruj.
 -Băi Cristi, ăsta o fi ?
 -Băi, dacă e ăsta, te duci singur la vizionare, îmi spune colegul meu.
Ne uităm iar la personaj şi îl vedem cum îşi roteşte capul în toate direcţiile, ca omul care aşteaptă pe cineva. În momentul ăla pe Cristi îl apucă o criză de râs. Ştiţi şi voi râsul ăla dement şi molipsitor. Mă uit la el, încerc să fiu serios şi mă umflă şi pe mine râsul. Lumea se opreşte pe stradă, se uită la noi şi ne ocoleşte zâmbind. Căutam disperat să mă opresc, să îmi păstrez o minimă demnitate, dar nu aveam cum. Râdeam amândoi ca nişte descreieraţi.
Atunci se apropie de noi clientul şi, cu o voce subţire, ne apostrofează nervos :
 -Mey, voi să nu râdeţi de poşetuţa mea, că vă trag una în cap de nu vă vedeţi !!
Lui Cristi îi dăduseră lacrimile de râs, eu nu puteam nici să mă uit la client şi lumea se uita la noi ca la nebuni. Zice Cristi printre lacrimi de râs:
-Băi, te duci singur, că eu nu pot. Zău că nu pot.
Ce dracu era să fac? M-am îndreptat către client, mi-am cerut scuze şi am plecat la vizionare. Am căutat să fiu cât mai serios şi mai profesionist cu putinţă. Ca să stau cât mai sobru mă gândeam la înmormântări, la politică, mă rog, la tot felul de lucruri neplăcute. O singură dată m-a umflat iar râsul. În lift, omul şi-a scos rujul din poşetuţă, şi-a ţuguiat buzele şi s-a aranjat frumos, exact ca o madamă din perioada interbelică. Cred că m-a simţit râzând, dar de data asta m-a ignorat.
Buuun, se termină vizionarea, clientului i-a plăcut garsoniera, s-a înţeles la preţ cu proprietara şi urma să ne vedem a doua zi pentru a stabili detaliile legate de vânzare. Se facuse deja seară şi speram să nu mai fie nimeni în firmă. Când colo, toată lumea mă aştepta, fiecare cu altă glumă, una mai proastă decât alta. De la gluma cu blocatul liftului între etaje, la insinuări atroce despre atinsul din întâmplare în zonele sensibile...
Două săptămâni au avut colegii motive de glume pe seama mea.
Ele au încetat brusc în momentul în care am venit de la notariat şi am început să număr banii pe care i-am câştigat din acea tranzacţie.
De atunci am hotărât că nu am nimic împotriva homosexualilor.
Ce, banii lor nu sunt buni ?