Mi-aduc aminte ...

Mergeam cu tata pe strada si eram tare fericit. Il tineam de mana si tocmai observasem ca la fiecare pas de-al lui eu faceam cate trei mai mici. Tata era un urias. Avea o caciula neagra si  mereu il saluta cineva : "Sa traiti dom' profesor !"  Eu ma uitam de jos in sus si fiecare persoana care il saluta pe tata parca ma saluta pe mine. Era clar: tata e cel mai important om din lume !
In clasele primare tata era la fel de important. Ma ajuta la lectii si nu indrazneam sa ii ies din cuvant. Eram sigur ca tata stie tot, eram convins ca tata e cel mai destept om din lume !
La gimnaziu importanta tatei s-a mai diminuat, dar pentru mine ramanea tot cea mai importanta persoana. Stia multe, dar am observat ca uneori nu putea raspunde la unele nelamuriri ale mele. Asa au ajuns importanti pentru mine profesorii de biologie, fizica sau chimie. Am crescut si am inceput sa admir si alti oameni.
La liceu s-a schimbat situatia. Tata devenise un obstacol si vroiam sa cred ca stiu mai multe decat el. Il priveam mai rezervat si am inceput sa nu mai rad la glumele lui. Era expirat, depasit , terminat. Aveam deja alti idoli !
La facultate eu eram sigur ca sunt cel mai destept om din lume si ca parintii mei nu stiu nimic. Nu puteam discuta nimic cu ei fara sa-i contrazic, fara sa le arat ca eu sunt cel mai destept. Tata se enerva si eu luam enervarea asta a lui drept certidudinea ca aveam dreptate. Tata devenise neimportant !
Viata mi-a arata ca nu sunt cel mai destept, sau cel mai bun si am inceput sa imi dau seama ca in anumite privinte tata stia mai multe decat mine. Loviturile primite m-au facut sa pricep ca uneori si tata avea dreptate, dar atunci nu vroiam si nu puteam sa recunosc asa ceva !
Tata era important, dar si eu eram important pentru altii. Acum imi duceam propriii copii de mana si ma simteam cel mai important om din lume.
Copiii mei au crescut si ciclul se repeta. Importanta si credibilitatea mea scad odata cu cresterea copiilor .
Acum e momentul sa-mi aduc aminte de vremurile cand sufletul tatei plangea, el zambea trist, iar eu jubilam ca l-am invins ! In ultimele zile am reusit sa-mi supar amandoua fetele. Am ajuns sa ma indoiesc de tot. Cat de rau  poate fi un  parinte ce isi face copii sa planga ?
Port o lupta pe care nu o pot castiga.
Poate ca timpul o va castiga pentru mine, dar acum stiu sigur ca pentru orice tata, copii lui vor fi mereu cei mai importanti oameni din lume !