.....

Previous


 Sărbătorile au trecut repede pentru Marcu. Prea repede.
 Înainte de Crăciun a tăiat porcul. Cu o seară înainte a ascuţit cuţitele şi s-a culcat devreme. Dimineaţa a venit Rusalin şi Mielu a lui Sandu şi au băut o ţuica fiartă, apoi au mers la coteţ. Porcul era mare şi blând. Sabina i-a pus o mână de porumb în troacă şi aşa a putut Marcu să-i lege piciorul din spate. Si totuşi, parcă simţise râmătorul ceva. Nu se dădea scos din coteţ. A trebuit să vină iar Sabina cu o mână de coceni în faţa lui şi aşa l-au dus până lângă mărul ăla mare. La un semn s-au opintit toţi trei şi l-au răsturnat. A început să guiţe şi să se zbată, dar degeaba. Nu se putea mişca sub genunchii lor. Marcu a luat cuţitul lung, i-a încercat tăişul cu degetul mare şi apoi a pipăit porcul sub guşă. Sângele a ţâşnit cald şi Marcu a tăiat atent tot mai adânc. În câteva secunde, din guiţatul disperat a  rămas doar un horcăit tot mai stins. Sângele curgea vesel în ligheanul pe care îl ţinea grijulie femeia. După un minut ligheanul s-a umplut şi porcul s-a liniştit. Marcu s-a şters de sânge şi a aprins o ţigară. Sabina dusese ligheanul în tindă și venea cu o tăviţă pe care fumegau nişte pahare. Au închinat şi au băut toţi trei.
 - Să nu va ajungă, băi! zise Rusalin.
 - Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi şi să-l mâncăm pe tot...  
 Au pus paharele golite pe tavă şi Marcu a luat din nou cuţitul. A înţepat porcul la încheietura piciorului şi porcul a zvâcnit.
 - Să-l mai lăsăm un pic, să moară bine. Mai adă, tu, Sabină, nişte ţuică fiartă.
 Au mai băut un pahar. Marcu a încercat iar porcul şi de data asta nu s-a mai întâmplat nimic.
 L-au pus într-o cadă mare de lemn, special croită pentru aşa ceva. Au presărat porcul cu cenuşă, au adus un ciubăr de apa clocotită şi au opărit animalul. Apoi au început să-l râcâie cu lingurile. Apa fierbinte îi ustura la mâini, dar ei smulgeau părul fără să le pese prea mult. Întorceau porcul cu lanţurile în cadă şi într-un sfert de oră rămăsese porcul alb şi curat de zici că nu văzuse coteţul niciodată. L-au întins pe pământ, Marcu l-a acoperit cu paie şi i-a dat foc. Cu o furcă uşoară muta paiele de pe spate pe bot şi avea grijă să nu se ardă. L-au întors, l-au sprijinit cu două lemne sub coaste,  l-au pârlit bine şi pe burtă şi apoi l-au dus la despicat. Spălaseră de cu seară o uşă mare de lemn pusă pe doi căpriori şi acolo au aşezat porcul. L-au spălat iar cu peria pâna scârţaia şoricul şi au mai fumat o ţigară. A tras Marcu iar pe gresie cuţitul ăla mare şi a început. I-a tăiat o cruce pe frunte şi apoi l-a despicat pe sub fălci. Urmă ritualul de arătare a slăninii. S-a uitat după Sabina, dar ea era deja lângă ei, cu tabla plină de pahare de vin fiert.  I-a zâmbit Marcu şi a tras adânc cu cuţitul pe spinarea porcului. Pe linia unde a mers cuţitul, de la cap la coadă,  a apărut o slănină groasă de două palme, albă cu nuanţe rozalii.
 - Hai să trăim, băi. Uite ce slanină făină are.
 Au băut câte un pahar de vin fierbinte şi dulce şi abia apoi s-au apucat de măcelărit.
 În nici două ore au intrat în casă. Slănina era pusă la sărat, peste ea erau aşezate şuncile şi muşchii lungi, peciile. Carnea pentru tocat era pusă în vase emailate, bojocii, rinichii, şi inima fierbeau deja într-o oală uriaşă pe plită şi toată casa mirosea a carne proaspătă. 
 Sabina a șters bine masa şi a pus mâncarea de amiază. Încă de acum câteva ore, pe când ei măcelăreau afară, luase bucăţi de carne şi de slănină, le tăiase și le pusese la fript într-o cratiţă. Lângă friptură făcuse un pireu şi acum s-au pus la masă.
 Îşi scoteau din cratiţă bucăţi uriaşe de friptură şi puneau lângă ele câteva linguri de cartofi. Mâncau cu poftă şi îşi ştergeau grăsimea de pe bărbie cu bucăţi mari de pâine. Mâncau din castraveţii muraţi şi dădeau totul pe gât cu câte un pahar mare de vin. Când au terminat s-au rezemat pe spătarele scaunelor şi aşa au rămas câteva momente. Au aprins ţigările şi s-au uitat la Sabina cum se mişcă tăcută prin tindă. Le luase farfuriile din faţă şi ştergea masa cu o cârpă curată. După încă un pahar de vin au ieşit la umblătoare. 
După aerul rece de afară, în tindă i-a întâmpinat un abur gros şi un miros greu de fiertură greţoasă şi de maţe proapat curăţate. S-au apucat iar de treabă. Marcu învârtea la maşina de tocat şi cârnaţii se încolăceau lucioşi şi tari pe muşamaua de pe masă. Când i-au terminat, i-au dus în pod şi i-au spânzurat pe nişte lemne, să nu ajungă mâţele la ei. Apoi au făcut caltaboşii şi au umplut stomacul cu amestecătură de şorici, carne de la cap şi bucăţi de ureche. Toba au pus-o sub o tablă de lemn peste care au aşezat nişte pietre mari. Se făcuse seară când au strâns totul şi au şters iar masa. În casă era cald şi bine şi Marcu a rămas singur privind la foc. Sabina a intrat pe uşă aducând cu ea o pală de aer rece şi Marcu i-a zâmbit.
  - Hai Sabină, stai şi tu şi bea un pahar de vin.
Sabina i-a zâmbit, a scuturat din cap şi şi-a văzut în continare de treabă. Marcu o urmărea din priviri cum aranjează nişte scaune, strânge nişte cârpe şi şterge iar masa. Apoi a rămas cu privirile pierdute în sobă.

În seara de Crăciun, pe la cinci era deja întuneric. Marcu a terminat treaba din grajd, s-a spălat pe mâini şi a intrat în casă. Era aşa o lumina blândă şi toată casa era curată. În pomul împodobit cu o seară înainte străluceau luminiţe verzi şi roşii. De crengi spânzurau nişte omuleţi de turtă dulce, nuci şi mere legate cu aţă. Bomboanele de pom în veşminte colorate luceau şi ele printre crengi. Steaua din vârful pomului o găsise Marcu într-un cufăr vechi din pod şi acum stătea ţeapănă şi mândră aproape de tavan.  În dormitor a găsit un lighean cu apa fierbine şi haine curate aşezate cu grijă pe pat. S-a spălat bine, s-a bărbierit şi a turnat spirt în palmă. A dat iute pe faţă şi a început să ţopăie de durere. Îi luase faţa foc, dar se simţea bine. Când a coborât în tindă, Rusalin era deja la al doilea pahar. Sabina stătea pe un scaun şi îl asculta cum bate câmpii. Când l-a văzut pe Marcu a sărit iute şi a pus un ştergar curat pe scaunul ăla de ştia că-i place lui.  I-a surâs Marcu şi ea s-a înroşit toată. Rusalin a văzut toată faza şi început să râdă gros:
 - Cum dracu ai făcut, Marcule, de îţi cântă proasta asta în strună în halul asta?
Până să apuce Marcu sa  zică ceva, Sabina luă o tigaie de pe raft şi îi dădu una în cap lui Rusalin de îi sări ăstuia căciula. Marcu începu să râdă şi o chemă pe femeie lângă el. O aşeză uşor pe genunchi şi ea se lăsă sfioasă cu capul pe umărul lui.
 - Ho proasto, că mi-ai spart capul. Boala dracului! Ai turbat? Aşa te porţi tu cu frate-tău?
Marcu turnă în pahare, îi dădu unul lui Rusalin şi unul Sabinei. Vecinul dădu rachiul peste cap, se înroşi brusc, puse paharul gol cu grijă pe masă şi scoase un oftat.
  - Tare-i bun, Marcule.
  Din curte se auzi lătrat de câine şi Sabina ţâşni iute de lângă bărbat.


 " Sus la poarta raiului,
   Poarta raiului
   Șade maica Domnului,
   Maica Domnului..."

Se auziră tropăituri în curte, Marcu se ridică şi deschise uşa.  Un grup de copii cu obrajii roşii de frig cânta lângă fereastră. Marcu îi ascultă cu zâmbetul pe buze şi când terminară îi invită în casă.
Tinda se umplu de gălăgie.
 - La anul şi la mulţi ani, babule!
  -Să trăiţi,  măi pricolicilor. Ia luaţi de aici....
Marcu le dădu câte cinci lei la fiecare şi copiii o zbughiră veseli pe uşă.
Până pe la zece tot veniră colindători. Pe unii îi cunoştea de prin vecini, pe alţii nu îi ştia deloc.
 - Tu al cui eşti măi copile?
 - A lu' tata! zicea câte unul mai mintos. Ceilalţi râdeau şi Marcu zicea zâmbind
  - Da tu îl ştii pe tactu, măi puţă? Că nici mă-ta nu-l ştie.
  - Hă, hă, hă, râdeau ceilalti copii.
  - Nici mă-ta nu-l ştie, hă, hă, hă....şi-i trăgeau ăluia câte una peste cap...
Între timp se mai lipiseră la masa din tindă Dumitru Cârstea şi Sile a lui Fasole. Ciocneau pahare şi Sabina tot aducea pe masă cozonaci şi vin fiert. Când a apărut cu colinda Fănică Nebunul toţi erau cu chef 

 "Colindă, colindă
  Bagă iapa-n tindă
  Și-i dă fân să roază
  Și-o pupă-n găoază"

Râdeau toţi de colinda lui Fănică. Cine îl învăţase nu se ştie, dar asta era singura colindă pe care o ştia şi o spunea în fiecare an pe la toate casele. Omul avea vreo patruzeci de ani, dar avea mintea unui copil de cinci. Era mare şi blând. Râdea mereu şi când căsca gura i se vedeau gingiile umflate, dar era inofensiv. Tot satul îl ştia şi nu îi făceau rău nici măcar copiii.
 - Ia o ţuică, măi Fănică.
 - Nu beau ţuică, că a zis mama că nu e bună.
 Trăia cu mama lui, o bătrânică liniştită şi cumsecade şi nu ieşea din cuvântul ei.
 - Ia măi o ţuică, că nu te murciuluieşti de la atâta!
 - Nu, babule. Mai bine dă-mi trei lei.
 - Ia de aici cinci lei.
 - Nu mă păcăliţi voi pe mine. Vreau trei lei, nu cinci.
 Râdeau oamenii şi îi dădeau câte trei lei. Sabina îi puse într-o farfurie ceva de mâncare şi Fănică s-a aşezat pe un scaun într-un colţ. A început să mănânce cu farfuria pe genunchi, fără să mai bage în seamă pe nimeni.
 Lumea vorbea tot mai tare, fumul de ţigări îl tăiai cu cuţitul şi pe la unsprezece s-au hotărât să plece şi ei cu colindatul. S-au îmbrăcat bine şi au pornit. Prima oprire a fost la Ghiţă frizerul.

 "Trei păstori se întâlniră
  Trei păstori, se întâlniră.
  Raza soarelui, floarea soarelui
  Și aşa, se sfătuiră....
    ......."
 
 Vocile groase de bărbaţi au răsunat puternic în curte şi gazda a ieşit să-i asculte. Când au terminat au fost poftiţi în casă şi au fost îmbiaţi cu felii groase de cozonac şi cu pahare mari de vin.  Au sorbit din pahare, au mâncat câte o felie, au mai cântat o colindă şi s-au ridicat să plece
 " Foaie verde și-o colindă și-un colac legat de grindă" ...
  "Să fii gazdă sănătoasă..."
 Când au ieşit pe poartă l-au simţit pe Ghiţă în urma lor.
  - Staţi măi, că vin şi io la colindat.
 - Ia şi căciula, Ghiţă. Că e frig, strigă nevasta în urma lui.
 - Frig pe dracu, zicea frizerul încălzit de băutură.
 Următoarea oprire a fost la popă. L-au luat şi pe el la colindat. Cântau cocoşii a doua oară când au terminat de bătut satul. Când a ajuns acasă, Marcu cânta pe două voci:
 "Miluieşte Doamne pre robul tău..."
 A căzut de-a curmezişul patului şi Sabina s-a chinuit vreun sfert de oră să-l descalţe. Îi făcuseră ăia o glumă şi i-au înnodat șireturile...
 
 Dimineaţa de Crăciun a petrecut-o Marcu în pat cu zeamă de varză şi cu ştergarul ud pe cap. 

......

 ........
 previous


 Două luni i-au trebuit lui Marcu să se liniștească. Ziua lucra prin curte și seara se îmbăta crunt.  Slăbise  mult în timpul asta și parcă se jigărise. Burta o dăduse jos după prima săptămână. De mâncat mânca doar atunci când își aducea aminte și atunci mânca doar porcării de la magazinul lui Savu. Câmd mergea să-și ia țigări își cumpăra câte un kilogram de parizer și două sticle de vodcă.
 În tot timpul asta,  casa începuse să arate bine. Curtea era frumoasă, cu fiecare lucru așezat la locul lui, acoperișul era și el reparat și nu mai curgea apă în casă atunci când ploua. Nu era mare meșter Marcu dar nu avea nimic altceva de făcut, așa că atunci când se apuca de ceva stătea pe lucru fără grabă și mereu îi ieșea cum vroia.
Toată treaba a mers așa până într-o zi în care Marcu a tocit toată ziua grebla scoţând pietrele din pământul grădinii. Făcuse o grămadă mare de pietre lângă portiță și pământul îi apărea acum curat, negru și frumos. Se îndreptă din spate cu greu și se auzi un pârâit scurt atunci când se întinse. Era obosit și sufla greu.. Se opri la fântână și se spălă îndelung, după care merse în șopru și își luă de acolo un coș plin cu lemne.  Răsturnă coșul  lângă soba din tindă și se apucă să facă focul. Era început de decembrie și era tot mai frig. Murmura încet un cântec idiot în timp ce răsucea o bucată de ziar. Peste hârtie puse niște lemne subțiri și o aprinse cu bricheta. Stătu câteva momente și apoi zâmbi când focul începu să pâlpâie vesel. Așeză cu grijă în sobă o bucată de lemn mai mărișoară și rămase cu privirile ațintite în foc.  
 Scârțăitul porții de la drum îl făcu să tresară. Se auzeau niște pași ușori și Marcu sări de pe scaun când o văzu pe Sabina. O mai văzuse in treacăt de când ajunsese acasă, dar nu îi vorbise niciodată. Nu era o femeie urâtă Sabina și erau de-o seamă. Sora lui Rusalin era o femeie mică de statură,  îmbrăcată mereu în straie cenușii. Nu vorbea aproape deloc, Sabina şi nu se măritase niciodată. Când era fată tânără stătea cu părinții și vedea de ei. Tată-său era cam bețiv și mamă-sa era mereu plecată, așa că Sabina era cea care vedea de casă. Avea grijă de porci și de vite, mătura și făcea mâncare. La un moment dat stătuse un an la internat la un liceu din oraș, dar în toamna următoare nu o mai lăsaseră părinții să se ducă, așa că Sabina a rămas fără prea multă școală. Lumea râdea de ea pentru că citea mereu. Când mergea la lucru prin sat se lasa mai ușor înduplecată de o carte decât de simbrie. În rest nu se știa nimic de ea. Nici de rău și nici de bine. 
 A rămas Marcu mut când a văzut-o în pragul ușii. 
 - Ce e cu ține Sabină? Ce draci te-au adus pe aici?
 Sabina l-a ocolit ușor și a pus pe masă o farfurie acoperită, un ștergar cu ceva în el și apoi a plecat fără să spună un cuvânt. S-a uitat Marcu lung după ea, și-a făcut o cruce mare și tras niște înjurături de sfinți și dumnezei apoi a mers la masă. A ridicat cu grijă capacul de pe farfurie și l-a izbit un miros înnebunitor de gulaș de pui. A dezlegat ștergarul și a găsit acolo o bucată mare de pâine și doi castraveți murați. N-a făcut mofturi Marcu. A căutat repede o furculița dar s-a mulțumit cu o lingură și s-a înfipt vitejește în mâncare. După prima lingură a început iar să înjure birjărește. Mâncarea era abia luată de pe foc și era iute. Îi luase foc gură lui Marcu, la propriu și la figurat. După ce băut o cană mare de apa s-a pus gospodărește pe mâncat.Când a terminat, puteai să strivești purecii pe burtă lui. S-a lăsat gâfâind pe spătarul scaunului și și-a aprins o țigară. Nu a apucat să tragă două fumuri când a auzit iar poarta. A rămas așezat și nu s-a ridicat când l-a văzut pe Rusalin în ușă.
  - Să trăiești Rusaline. Să trăiești o mie de ani bă, că ți-ai făcut pomană cu mine în seara asta.
  - Să-ți fie de bine, Marcule. Te-ai săturat?
 În urma lui Rusalin apăru ca o umbră Sabina care, fără un cuvânt, a strâns iute de pe masă și a dispărut înainte să apuce Marcu să spună ceva.
 - Stai jos Rusaline. Bei ceva? întrebă Marcu. Scoase din dulap o sticlă de vodcă în care mai era cam de două degete. Puse băutură în două pahare, îi dădu unul vecinului și închinară tăcuţi. După ce goliră primele pahare mai urmară încă două și încă două. Abia apoi îl întreba Marcu pe Rusalin:
 - Cum de te-ai gândit să mă răsfeți așa, Rusaline?
 - Păi cum, Marcule? Noi mâncasem și după ce ne-am săturat am zis că e păcat să dăm la porci bunătate de tocană, așa că am trimis-o pe Sabina să-ți aducă și ție. Doar nu era să o aruncăm...
 După ce râseră gros amândoi , mai băură câte un pahar și apoi Rusalin se ridică, își luă haina din cui și plecă după ce zise scurt 
 - No, seară bună și Doamne ajută, Marcule!
 - Seară bună și ție, Rusaline. Și mulțam fain!
 În seară aia se culca devreme Marcu și visă pentru prima oară în ultimele luni.

  Dimineața l-a trezit un miros ciudat. Era foarte familiar și totuși nu reușea să îl identifice. Dădu ușor plapuma la o parte și deschise un ochi. Cafea. Era miros de cafea!
 A sărit iute din pat și apoi a sărit la loc acoperindu-se până la ochi. 
 - Ce dracu faci aici, tu Sabina? Ai înnebunit de tot?
Cu ochii bulbucati,  Marcu o urmărește din vârful patului pe femeia care îi aruncă într-un colț hainele murdare și care se misca tăcuta și eficienta făcând ordine în haosul din cameră. Se gândi să se ridice, dar îi era rușine să-i vadă femeia izmenele rupte. Așteptă un moment când ea era cu spatele,  își apucă nădragii din cui și îi trase pe el. Abia acum se înfurie. Cum  își permise asta să intre aşa la el în casă? A vrut să se răstească la ea, dar s-a dus  la masă și s-a așezat pe scaun. Sorbi o gură de cafea și oftă prelung. Tare era bună cafeaua. Nici prea dulce și nici prea amară, exact așa cum îi plăcea lui. Aprinse prima țigară a zilei, trase un fum adânc în piept și apoi îl slobozi încet. Ce bine era...O urmări în liniște pe Sabina cum strânge și aranjează prin cameră. Avea femeia un mers ușor și neauzit. Părul cenușiu era ascuns sub un batic gri. Nu era slabă Sabina dar nu era nici grasă. Hainele ei erau curate, dar aveau ceva indefinit care te duceau cu gândul la babe. Când i-a luat plapuma și a vrut să o ducă afară la aerisit a sărit să o ducă el, dar femeia l-a ocolit fără o vorba și a pus plapuma pe sârma de lângă șopru. Până să se dumirească Marcu, ea plecase. S-a îmbrăcat și el și s-a apucat de treabă. Mai erau multe de făcut în gospodărie. Deși nu avea nici un animal în grajd, omul hotărâse că trebuie reparat și ăla. Până seară s-a trudit tăind scânduri, bătând cuie și reparând staulul. Când a ajuns în casă a simțit iar mirosul de mâncare. Sabina stătea liniștită pe scaun cu mainele în poală. 
Marcu a mârâit ceva și s-a așezat la masă. A înfulecat repede tot, uitându-se cu coadă ochiului la femeie. Ea ședea tăcută și părea că se uită în gol. Când s-a ridicat de la masă, Sabina a strâns repede tot și a dispărut în noapte. Focul era făcut, patul îi era făcut și el, iar în cameră mirosea frumos, a busuioc și a rășină de brad. 
 În noaptea aia, Marcu a adormit greu.

Mai erau câteva zile până la Crăciun și Marcu nu-și găsea liniștea.
 În fiecare dimineață îl aștepta Sabina cu o cafea caldă și de vreo câteva zile îi aducea şi mâncare. Ba niște ochiuri, ba două jumări și niște lapte, punea mereu ceva lângă cafea. Ritualul era același. Marcu se trezea, mormăia ceva ce putea însemna la fel de bine bună dimineață sau o înjurătură, se spăla pe față și se îmbrăca, apoi se așeza să mănânce. Femeia deretica prin casă și dispărea fără un cuvânt. Seară, Marcu găsea focul făcut, curăt în casă și mâncare caldă pe masă. Orice i-ar fi spus, Sabina rămânea tăcută  în timp ce el mânca și apoi plecă fără să zică nimic. Începuse să se întrebe Marcu dacă nu cumva era mută, sărmana. Totul era bine și totuşi el simțea așa, o neliniște cum nu mai avusese în ultima perioadă. Nu ieșea din curte decât până la magazin și nu vorbea cu nimeni în afară de Rusalin. Când și când, fratele Sabinei venea seara pe la el,beau amândoi câteva pahare, pe urmă ăla plecă la casă lui. El rămânea singur și se frământă în pat.
În seara aia, când a intrat în casă a găsit-o iar pe Sabina stând liniștită pe scaun. Marcu a mormăit un bună seara și s-a pus să mănânce. Mânca încet de data asta și trăgea cu coada ochiului la femeie. O îmbia și pe ea să bea un pahar de țuica , dar parcă ar fi vorbit cu pereții. Ea nu arata sub nici o formă că l-ar fi auzit sau că ar fi înțeles ce spune el. Când a terminat de mâncat s-a lăsat pe spate și a mulțumit pentru masă. Femeia s-a apucat imediat să strângă și că de obicei, a vrut să plece. De data asta Marcu a sărit de pe scaun și a prins-o de mână.
 - Nu pleca, tu Sabină!. Viu imediat!
 Fără să se mai uite în urmă, și-a luat haina și a fugit la magazin. Nu făcea decât câteva minute până la Savu. Era două case mai încolo. A cumpărat două kilograme de portocale și s-a grăbit spre casă. Se întreba mereu dacă mai e femeia acolo. Când a intrat în casă a răsuflat ușurat. Sabina stătea lângă foc, cu mâinile în poală și s-a uitat lung la el când l-a văzut cu punga în brațe. I-a zâmbit Marcu și a pus portocalele pe masă. A decojit una și i-a dat-o. Sabina a întins mâna încet și a luat-o cu sfială. Mâinile ei erau mici, muncite și aveau delicatețea aceea pe care o găsești doar la femei. A mâncat o felie și s-a șters la gură cu baticul.
 - Mai ia una, tu! Că-s bune!
Sabina a mai luat o felie și a mâncat-o, tot încet, cu privirile ei ațintite în ochii lui. Marcu se uita fascinat la femeie. Avea ochi frumoși. Mari, cenușii, blânzi și adânci. Au rămas amândoi așa, uitând de ei, până când femeia și-a luat seama, a roșit brusc și a sărit de pe scaun. S-a îndreptat în fugă spre ușă, dar Marcu a fost iar mai iute. A prins-o de mână și a întors-o spre el. A strâns-o la piept și femeia s-a lăsat, micuță și supusă în brațele lui mari. A ridicat privirea spre el și Marcu a văzut că avea lacrimi în ochi.
Când a răstignit-o în pat Sabina i-a șoptit cu glas tremurat:  
 - Ia-mă ușor, Marcule. Să nu-mi faci rău... să fii bun cu mine...
  ......
 
A doua zi Marcu a cumpărat un cal.

......

 previous......
Marcu de trezi pe la cinci dimineata. In gura avea gust amaruri si capul ii pleznea de durere. Isi cauta telefonul pe bajbaite si se aseza in fund pe marginea patului daramat. Cu lumina de la telefon isi gasi tigarile si  bricheta. Incalta pantofii direct in picioarele goale si iesi in curte. Aerul tare si rece il facu sa se infioare, vru sa se intoarca dupa un pulover dar isi facu drum pana in spatele curtii unde, cu un oftat prelungit, isi goli vezica preaplina. Se opri la fantana si dadu drumul la galeata in adanc. Roata veche si neunsa scartaia   in timp ce Marcu o invartea aducand pana sus o galeata plina de apa. Se spala indelung cu apa rece ca gheata si iesi din bucataria de vara dardaind de frig.
Cand ajunse in casa i se paru la fel de frig ca afara. Iesi din nou si merse in grajd cautand niste lemne de foc. Nu a gasit decat o buturuga veche si se apuca sa o sparga. Toporul ricosa din lemn si Marcu era cat pe ce sa-si taie piciorul. Lovea cu furie si cand a terminat era transpirat tot dar avea la picioare un brat de lemne. Le duse in casa si le stivui frumos langa soba de teracota. Scoase cenusa cu un vatrai spart si aprinse repde o bucata veche de ziar. Puse cateva surcele peste si astea se aprinsera imediat. O flacara jucausa se inalta timida si Marcu zambi. Puse cateva lemne mai groase si inchise usita la soba. Fumul navali peste el instantaneu si il coplesi. Tusind, Marcu deschise iar soba, dar rezultatul a fost si mai  mult fum. Iesi tusind din casa si se opri injurand in curte. Prin crapaturile geamului si pe  usa ieseau fuioare mari de fum negru, innecacios. Soarele inca nu rasarise, dar era o lumina rotunda si blanda ce lumina cerul si Marcu se uita fermecat imprejur. Marul de langa poarta era mai mic si mai pipernicit ca oricand si avea pe el un strat lucitor de bruma. Pe vita de vie de langa gard erau ciorchini neculesi si Marcu intinse mana dupa unul. Incerca sa-l apuce si ramase in mana doar cu cateva boabe stafidite. Le baga in gura lacom si savura gustul dulce acrisor al strugurilor reci ca gheata.
Intre timp fumul din casa s-a mai domolit si Marcu a putut intra. Aerul era caldut si mirosea a carpa uda si mucegai. Mai baga un lemn si verifica soba. Deabia se incalzise putin. Marcu se uita imprejur si se apuca sa faca ordine.
Cand a venit Rusalin, in casa era curat si cald. Marcu statea la masa,  bea ceai dintr-o cana ciobita si fuma incruntat.
Buna dimineata, Marcule!
Buna sa fie, Rusaline! Ai venit?
Am venit sa vad ce faci. Ca azi noapte...
Rusalin se aseza cu grija pe un scaun proptit de perete si isi aprinse si el o tigara.
Bei un ceai, Rusaline? iintreba Marcu fara nici un chef.
Pune tu ceaiul si pun eu aroma, zambeste Rusalin scotand din buzunarul de la geaca o sticla de jumatate.
Marcu turna intr-o ceasca putin ceai si se uita intrebator la vecin.
Ajunge! Lasa loc de intaritor!
Rusalin turna din sticla pana se umplu ceasca si se apleca cu grija sa soarba o gura.
Asa, Marcule. Asta da ceai!
Pe Marcu il invalui mirosul binecunoscut de tuica sanatoasa de prune.Fara un cuvant intinse ceasca si celalalt i-o umplu si pe a lui. Dupa ce lua o gura, Marcu se scutura ca de ceva greu si ofta adanc.
Ce e cu tine pe aici, Marcule? Ce-ti face familia?
Marcu se uita la vecin, mai lua o gura din cana si tacu.
Celalat tacu si el si fumara impreuna vreun sfert de ora.
Eu ma duc, ca am treaba, zice Rusalin. Tu ai grija ce faci pe aici si hai deseara pe mine.
Marcu statu pe scaun si nici nu se uita la Rusalin. Il auzi cum tropaie in tinda si apoi auzi scartaitul portitei.
Abia atunci iesi Marcu din starea lui si se duse afara. Frigul il invalui si incepu sa tremure.
Si atunci il cuprinse frica.
Niciodata nu ii fusese cu adevarat frica. Acum realiza ca doar frica de moarte poate fi mai puternica decat frica de singuratate. Cand era copil nu s-a simtit singur. A fost mereu inconjurat de parinti, bunici si prieteni. Parintii sunt, la inceput, plasa noastra de siguranta. Crestem si dorim sa fim independenti, vrem sa nu mai depindem de ei, vrem sa fim liberi. Aceasta libertate se bazeaza inconstient tocmai pe faptul ca avem parinti. Stim ca atunci cand vom esua vom avea unde sa ne intoarcem. Stim ca exista cineva care sa se bucure de realizarile noastre si sa sufere in taina alaturi de noi. De aia exista parintii. Spunem ca nu vrem sa fim ca ei, dar ne facem si noi o familie, o mica unitate care sa ne ajute atunci cand ne va fi mai greu in viata. Avem la randul nostru copii si parintii se bucura alaturi de noi. Acela e momentul suprem. E momentul in care uitam ca exista singuratate. Apoi parintii incep sa dispara si doare. Dar nu doare insuportabil atata timp cat ai pe cineva langa tine : partenerul de viata si copiii. Si apoi vine momentul cand copiii cresc si cred ca nu mai au nevoie de noi. Si intr-un fel au dreptate. E randul lor si dreptul lor sa isi traiasca viata si sa faca propriile lor greseli. E vremea cand nu te mai poti baza pe copii si nici pe Ea. Te trezesti deodata singur. Iti vine sa strigi, dar degeaba. Si brusc, iti dai ca nu iti mai e teama de moarte.
Singuratatea a invins.

......

Previous

A ajuns seara tarziu. A cautat cheia sus pe poarta,  portita a scartait jalnic si parca s-a impotrivit cand Marcu a impins-o cu umarul. Ajuns in curte s-a impiedicat de niste buruieni crescute aiurea si s-a intins pe jos. Rucsacul l-a pocnit in cap si s-a rostolit intr-o balta. Marcu s-a ridicat injurand, si-a frecat genunchiul julit si a apucat rucsacul de o bretea. L-a smucit bruc si l-a simtit usor. A aprins bricheta si a vazut cateva tricouri, un pulover si o camasa in balta puturoasa. S-a uitat nauc la ele cateva secunde si a izbucnit in ras.  Tot razand s-a indreptat spre usa de la casa, a bajbait sub caramida si a luat de acolo cheia. Cand a intrat in casa parca a intrat intr-un mormant. Aerul statut si mirosul de mucegai  l-au izbit ca un pumn si Marcu s-a intors brusc si a vomitat indelung apoi s-a asezat pe pragul usii. Si-a aprns o tigara si a tras cu nesat fumul in piept.  Acum, ca ochii I se obisnuisera cu intunericul, a inceput sa cerceteze cu privirea . Curtea era napadita de buruieni care ii ajungeau pe alocuri pana la piept. S-a ridicat si a facut cativa pasi. Peste tot era la fel. Din iarba se auzeau fosnete ciudate   A aruncat tigara si s-a intors in casa. In tinda podeaua era toata rupta si a trebuit sa calce cu grija. Peretii erau mucegaiti si pe alocuri se vedeau pete mai deschise in locul inde au fost odata tablouri. Pe peretele dinstre apus mai ramasese unul mic si Marcu s-a apropiat.  Tabloul s-a desprins cu tot cu cuiul ruginit si din perete a curs un abur de tencuiala.   A suflat peste sticla, a sters-o cu maneca si din tablou i-au zambit bunicii. Era o poza aproape decolorata, facuta candva in  timpul razboiului, cu bunicul lui imbracat mandru in uniforma de soldat si cu bunica lui, mica langa el, care privea spre aparat imbracata in costumul popular.  Ce tineri erau! Marcu si-a amintit de poza asta si a zambit usor. In coltul din stanga, aproape scorojita, mai era o poza micuta. A desfacut cu grija hartia din spate si a privit atent.  Era el. Chiar el, in curtea casei, calare pe o tricicleta. Zambetul i-a aparut iar, aproape fara voie si odata cu el s-a scurs si o lacrima.

A cercetat apoi casa si tot ce a gasit a fost un pat subred in camera de la drum. Si-a adus din curte rucsacul cu lucrurile si le-a pus pe pat. Cand s-a asezat, patul s-a prabusit rasturnandu-l si pe el. Marcu a inbucnit intr-un ras strident , cu lacrimile curgandu-I pe obraji. Radea ca un dement si nu se putea opri.

Atunci a auzit zgomot in curte.  S-a ridicat prudent, a pus mana pe o sticla de zacea goala pe podea si a a iesit tiptil in noapte. Cu sufletul la gura, cu mana ridicata, era gata de orice. Dinspre portita a vazut miscandu-se o umbra si Marcu a asteptat lipit de casa. Cand umbra s-a apropiat destul, Marcu a sarit sa-i dea in cap, dar s-a trezit orbit de o lumina naucitoare. A inchis brusc ochii si a ramas cu mana in aer.

-Marcule! Tu erai, mai? Ce dracu e cu tine pe aici ?

-Stinge dracului lumina aia, ca ma orbesti, a spus Marcu.

Lumina lanternei se muta intr-o parte si Marcu apuca sa il vada pe vecinul Rusalin.

-Ce e cu tine Marcule? Am crezut ca iar au venit la furat, zice Rusalin in timp ce se sprijina in coada de lopata pe care o tinuse pana acum ridicata.

-Am venit si eu pe aici, zice Marcu morocanos si isi aprinse o tigara. Ii intinde pachetul si celuilalt, i-o aprinde si apoi se aseaza amandoi pe pragul usii.

-Am crezut..incepe Rusalin, apoi se opreste si il priveste atent pe Marcu.

-Ce e cu tine de urli in puterea nopti ? Ai patit ceva ?

Nu am patit nimic, Rusaline, doar ce am venit si uite in ce hal sunt.

Rusalin il priveste pe indelete, ii vede camasa scoasa din pantaloni, vede urme de lacrimi pe obrazul murdar de praf si apoi izbucneste in ras cand vede hainele cazute in baltoaca.

-Pune-te si te culca, Marcule si vino dimineata sa stam de vorba.

Dupa ce a plecat Rusalin, pe Marcu l-a apucat asa o oboseala incat s-a dus in casa si s-a prabusit imbracat pe patul cazut pe podea. A adormit instantaneu, strangand in pumn poza cu el pe tricicleta.

Marcu Arcaşu

Bătrânul se strâmbă la el în încercarea disperată de a se ridica. De vorbit nu mai putea vorbi. Abia mai avea putere să se zbată și doar ochii îi erau mai vii că niciodată. Ochii îi vorbeau, îl implorau să îl ajute, să îl scape de acolo. Era legat de patul de spital la mâini și picioare. Stătea răstignit, gol sub cearceasul alb și de acolo îl privea cu ochii aceia mari și rugători. Marcu știa că nu se mai poate face nimic. Era sigur că știa și bătrânul,  așa că tot cea mai putut să facă Marcu a fost să îi spună cu lacrimi în ochi și glas pierit.

 -Lasă, tată. O să te faci bine și o să scapi și de aici.

 Bătrânul a început iar să se zbată și să îl implore din priviri. 

 -Scapă-mă!  Nu vreau să mor! Ajută-mă! ,  urlau ochii lui aproape ieşiţi din orbite. Mi-e frică! Nu vreau să mor!

 -Lasă, tata. O să ieșim amândoi de aici și o să fie bine, spuse Marcu cu glasul sufocat.

 Marcu și-a întors privirea și s-a îndepărtat un pas de patul de spital. Era peste puterile lui să mai stea acolo.  S-a dus la o asistentă și a luat-o la rost. 

 -De ce l-ați legat pe tata de pat?

 -Că să nu se zbată. Când mor, ăștia fac o grămadă de probleme. Se scăpa pe ei, încerca să se ridice și răstoarnă tot în jur. Doar nu vrei să facă mizerie pe aici, nu? 

 Marcu i-a tras o înjurătură, a luat-o brutal de mână și a dus-o lângă pat. 

 -Dezleagă-l !

 -Ajutor! țipă asistentă. 

 Marcu se trezi luat pe sus de doi zdrahoni în halate albe și abia avu timp să îl mai vadă o data pe bătrân. Acesta era răsucit în legături, cu corpul lui slăbit întors spre ușă. 

 Pe hol Marcu a început să plângă. Un plâns din ăla cu suspine, un plâns sfâșietor.

 Doamne, ce a mai rămas din tata! Uite în ce hal a ajuns omul respectat și iubit de toți. 

 A coborât în curtea spitalului și a văzut-o pe mama. Stătea țeapănă pe o bancă și privea în gol. Când a ajuns lângă ea, femeia a început să urle. 

 -A muriiit! A murit omul meu! A muriiit!

 -Nu a murit, mamă. Era bine când am plecat de lângă el, zice Marcu neconvingător.

  Femeia nu îl ascultă și începe să se legene că aurolacii în timp ce suspină cu lacrimi pe obraji. 

 -Eu știu! S-a dus omul meu. S-a dus 

 Marcu a urcat scările în goană și s-a îndreptat spre salon. Până să reacționeze paznicii a apucat să între și să îl vadă. Tatăl lui era dezlegat, față îi era senină și o asistentă îndrepta cearceaful de pe el. Doar încheieturile groaznic de umflate aminteau că acum câteva minute era un om viu. Apoi s-a trezit iar în curtea spitalului cu bătrâna lângă el. Aerul era rece și Marcu și-a aprins o țigară. A luat-o pe mama lui după umeri și a început să o mângâie incetisor. Bătrână se linistise. Doar lacrimile care îi brăzdau obrajii nu și le putea opri. În mașină Marcu i-a spus blând. 

 -Nu mai fi necăjita, mamă. Acum a scăpat.

 Zilele care au urmat au fost groaznice. Un carusel de îndatoriri și de griji l-au împiedicat să mai gândească. De plâns a mai plâns Marcu o singură data,  când l-au băgat în groapă. Atunci a răbufnit, incercad să nu se facă de râs, s-a abtniut scrâșnind din dinți și încleștând pumnii.   

 După o săptămâna Marcu a plecat de acasă....