Suntem suma experientelor noastre....

binenteles ca aceste postari sunt pamflete si trebuie tratate ca atare .....

Cauta pe blog

joi, 2 aprilie 2015

Floarea

Floarea s-a casatorit de tanara si a avut o viata zbuciumata. Barbatul ei era harnic, vesel si au avut o viata buna impreuna. Copii nu au avut. Doar o fata, ca in Ardeal copii se socotesc a fi doar baietii. Impreuna cu barbatul a facut o casa, au sadit pomi, au muncit si  au trecut prin doua razboaie. Pe fata au maritat-o dupa vecin. Au desfintat gardul care despartea cele doua gospodarii si au facut o curte mare. Fata a avut la randul ei trei copii. Da. Au fost baieti! Nepotii lui nana Floare au avut si ei copii.
Printre copii astia m-am numarat si eu. Nu mai tin minte mare lucru. Eram mic atunci cand au dus-o langa barbat, la cimitir. Aveam doar patru ani. Si totusi o tin minte. O singura amintire directa am cu ea, cu Floarea.  Eu urlam de mama focului pentru ca Bunica, asa cum ii spuneau cu totii, se pregatea sa ma pedepseasca. Nu mai stiu de ce, dar probabil nu am vrut sa imi beau laptele sau nu am vrut sa ma culc la amiaza. Oricum, Floarea se ducea hotarata spre sura, ca sa aduca instrumentul de tortura. Un pai din fan. Cu un pai ma pedepsea batrana cand nu eram cuminte. Eu eram atat de infricosat de viitoarea pedeapsa incat urlam de ma auzeau vecinii.
Restul amintirilor despre strabunica mea sunt indirecte. Povesti spuse la intrunirile de familie. Intotdeauna incepea asa:
"- Mai tii minte pe saraca Bunica cum te batea cu paiul?..."
Eu imi aduceam aminte si radeam. Ceilalti incepeau povestile. In toate, bunica era prezentata drept o femeie blanda si cu mare credinta in Dumnezeu. Toate povestile erau cu si despre munca campului.
"- Mai tineti minte atunci cand ati fost la coasa in lunca  si a venit bunica cu mancarea pe ploaia aia mare? "
Acum au mai ramas  doar doua fotografii ingalbenite de vreme. In prima, ea sta teapana pe un scaun, iar in spatele ei sta un tanar mandru, cu mustati ca ale lui Franz-Iosef. Sunt imbracati amandoi in costume populare. A doua fotografie ii arata pe amandoi batrani, el tot mandru si cu mustati, ea tot cu fata senina si blanda. 
Casa in care au locuit e inca acolo, dar acum locuieste un strain in ea. Pe locul unde era sura din care  Floarea lua paiele alea infricosatoare este acum casa unei  verisoare.  Gradina unde a muncit zeci de ani e acum a mea si e necultivata de ani de zile.
Pe strabunica mea Floarea, au dus-a la cimitir in 1972. Ziua a fost la camp, seara a robotit prin casa, iar dimineata au gasit-o fara suflare. S-a stins linistita, fara zarva, asa cum a trait. Intotdeauna, toate povestile despre ea se incheie cu urmatoarea fraza: "... A fost un om bun. Dumniezo sa-i dea hodina!..."

Va veti intreba ce m-a apucat de am scris despre ea? Habar nu am. Poate din cauza ca urmeaza sa fac un drum pana in satul acela...Poate pentru ca urmeaza Duminica Floriilor. Nu stiu...
Dar stiu ca e important sa ii cunosti si sa nu ii uiti pe cei fara de care nu ai fi existat...

2 comentarii:

  1. Se spune ca oamenilor batrani li se intampla uneori sa le revina clar in minte anumite momente din viata lor, cu accent pe copilarie si perioada tineretii. Stiu cateva exemple si e interesanta mirarea omului: "nu-mi amintesc de acum o saptamana, dar imi amintesc cum era muma cand eram mic". Poate ti se va intampla si tie. Eu sper sa mi se intample cu bunicii, eram mare cand au murit si totusi...

    RăspundețiȘtergere
  2. cu emotie ai povestit, frumos ai povestit!

    RăspundețiȘtergere