F.M.I.-ul aşa cum îl înţeleg eu.

Pe site-ul oficial se spune că organizaţia a fost înfiinţată în 22 iulie 1944, la Conferința de la Bretton Woods. Tot atunci a fost înfiinţată şi Banca Mondială, scopurile acestor două organizaţii fiind : " a promova cooperarea monetară internaţională, stabilitatea valutară şi acorduri valutare sistematice, pentru a stimula creşterea economică şi niveluri înalte de folosire a forţei de muncă şi pentru a acorda asistenţă financiară temporară ţărilor membre, în condiţii adecvate, pentru a contribui la ajustarea balanţei de plăţi.’’. 

Distrugerile masive ale economiei statelor civilizate de atunci cereau o oarecare coordonare în domeniul reconstrucţiei postbelice. Având în vedere că în afara pierderilor umane Statele Unite nu au suferit semnificative pierderi economice, principalul stat avantajat de sistemul înfiinţat la Bretton Woods a fost tocmai  S.U.A. În acel moment ei erau singurii care aveau bani. Presupun că ăsta a fost motivul pentru care dolarul e menţionat ca monedă de referinţă. Se ştie că nimeni nu îţi dă nimic pe degeaba, aşa că americanii au avut grijă ca F.M.I.-ul să rămână întotdeauna sub controlul lor direct.

Mereu m-am întrebat de unde naiba au ăştia bani de dat. Pe site-ul  lor oficial se spune clar că fiecare ţară membră contribuie cu resurse la vistieria fondului. Se stipulează că puterea de vot a fiecărei ţări e în funcţie de contribuţia ei financiară. Din start, deci, F.M.I.-ul a fost controlat de ţările bogate. Dar şmecheria americană constă în prevederea urmatoare:  " Deciziile majore necesită o majoritate de 85% din voturi". Statele Unite ale Americii a fost mereu singura țară care poate bloca o decizie a FMI, fiind singura cu o contribuţie de 16,74%. Practic, S.U.A. controlează  F.M.I.-ul prin puterea de veto.

Cum a evoluat între timp FMI-ul? Lucrurile au mers destul de simplu. Având controlul deciziilor majore, financiarii americani au început sa facă bani. Ţările sărăcite de prostia propriilor guvernanţi sau de corupţia endemică la nivel înalt au început să se imprumute la Fond. Acest Fond îşi permite să fie la început mărinimos. Oferă condiţii superbe de creditare, dobânzi mai mici decât cele de pe piaţă şi promisiunea că totul va fi bine. După ce te-au prins cu datorii imense, schimbă foaia şi încep să impună politici demente şi condiţii dure în defavoarea ţării datoare. Aceste condiţii vizează aducerea populaţiei la un nivel cât mai mic de instruire şi de sănătate. De aceea se urmăreşte subfinanţarea sistemului de învăţământ, distrugerea celui sanitar şi trecerea întregii structuri energetice în mâinile finanţatorilor decidenţi. Complicitatea implicita şi uneori explicită a conducătorilor corupţi permite exploatarea fără ruşine şi jenă a ţării respective pentru o perioadă lungă de timp.

De ce fac asta? Pentru că FMI-ul este mai mult decât o bancă. Este un sistem de înrobire. Interesul lor nu este să te ajute pe tine să o duci mai bine, ci să ai datorii cât mai mari, pentru ca în final să munceşti doar pentru a-ţi plăti dobânzile. Ăsta e sistemul modern de sclavie. Colonialismul  modern nu mai vine cu armata să îţi exploateze resursele naturale. Acum te bagi singur slugă pe vecie la cei cu bani.

Forţând o comparaţie cu lumea românească actuală, dacă vrei să trăieşti mai bine, să îţi cumperi un televizor mai plat sau o excursie în ţări mai calde, apelezi la un cămătar. Pentru început ei îţi zâmbesc, îţi oferă o masă la restaurant, îţi complimentează soţia, îţi laudă inteligenţa copiilor şi chiar vin la tine acasă ca să semnezi actele. Eventual îl iau pe şeful familiei deoparte şi îi oferă, zâmbind complice, o haină de blană pentru amantă. După ce ai semnat actele mergi liniştit în excursie şi cumperi un televizor cât peretele. Văzând ce bine o duci, vrei mai mult. Soacra vrea şi ea dantură nouă. Copiii vor blugi de firmă şi nevasta vrea să se îmbrace numai de la  Mall-uri. Aducându-ţi aminte ce uşor ai obţinut împrumutul, îi suni iar pe cămătari. Aceştia vin, tot cu zâmbetul pe buze, şi îţi oferă banii, dar cu o dobândă mai mare. Ca să scapi de gura soacrei, accepţi şi semnezi, gândindu-te că nu e dracul atât de negru. După mai multe împrumuturi succesive îţi dai seama că din veniturile familiei nu poţi nici măcar să achiţi rata lunară. Ce e de facut? Cămătarii îţi sugerează încruntaţi să le vinzi unor cunoscuţi de-ai lor lor toată moştenirea lăsată de bunici. Bineînţeles că ţi se oferă un preţ ridicol de mic, dar de acum încolo nu mai poţi să le refuzi ceva cămătarilor. Îndatorat până peste cap, realizezi că salariul tău este exact atât de mare cât să plătes

şti rata lunară a împrumutului. Abia atunci îţi pui problema că nu mai ai cu ce cumpăra mâncare, că nici vorbă să îţi oferi vreo vacanţă şi că în nici un caz nu poţi să îţi iei alt fier de călcat. Revolta ta interioară devine publică şi ieşi în stradă urlând că mori de foame, că familia ta nu are cu ce trăi şi că nimeni nu o duce mai rău decât tine. Lumea civilizată trece pe lângă tine zâmbind şi nimănui nu-i pasă. 

Pentru tine deja e prea târziu. Cămătarii stau cu catargul în sus prin ţări exotice şi beau un cocktail în cinstea fraierilor pe care i-au transformat în sclavi în schimbul unui televizor şi unor cârpe ieftine cumpărate scump de la Mall.