Suntem suma experientelor noastre....

binenteles ca aceste postari sunt pamflete si trebuie tratate ca atare .....

Cauta pe blog

miercuri, 5 octombrie 2011

Vin turistii

România şi-a tras siglă turistică, a investit milioarde în publicitate şi acum e momentul în care apar turiştii.
Primele rezultate sunt mai mult decât satisfăcătoare. Se pare că englejii sunt înnebuniţi după frumuseţile patriei noastre. Mulţumită Elenei Udrea,  prinţul Charles şi-a cumpărat cateva proprietăţi în Transilvania şi îi îndeamnă pe conaţionalii lui să facă acelaşi lucru:




Datorită eforturilor de excepţie ale excepţionalei doamne ministru, turismul a căpătat un avânt extraordinar. Hoarde de nemţi, bulgari, cumani, pecenegi şi americani bântuie prin pădurile noastre în cautarea frumuseţilor unice ale acestui tărâm de basm. Tot mai mulţi turişti dau năvală în pensiunile de 7 margarete din frumoasa Românie. Ardealul e asigurat în privinţa turiştilor de viitorul rege al Angliei care, la rugăminţile exprese ale stimatei doamne ministru, a investit în zonă. Tot ca urmare a eforturilor uriaşe ale prea modestei doamne Udrea,  mii de americani vin să facă turism în Oltenia. Zilnic, ciudaţi de peste ocean, vin să deguste zaibărul, pâinea în ţăst si tradiţionala ţuică de dude şi pufoaică de la Deveselu. Deoarece Moldova e locuită din cele mai vechi timpuri de catre moldoveni, vestea despre frumuseţea acestor locuri, despre hărnicia legendară a băştinaşilor şi despre frumuseţea locuitoarelor a ajuns la urechile şi inimile miilor de turişti, în general tot moldoveni, care vin zilnic să facă trafic cu ţigari din foi de sfecla şi izmene. Turismul în Dobrogea e vestit în intreaga lume datorită litoralului de vis, cu nisip curat , preţuri mici şi servicii de 666 stele.
Una peste alta, vreau să mulţumesc din inimă, minte, literatură si frunză doamnei ministru pentru eforturile depuse în administrarea incredibil de eficientă a unui minister greu, cu multe probleme şi bani puţini.
Doamnă Udrea, să fiţi convinsă că vor fi mulţi aceia care vă vor vota atunci când veţi vrea să fiţi primar la Buzău, preşedinte al României, dictator la ONU, sau ce vreţi dumneavoastră să fiţi.

ps. Nu îi bagaţi în seamă pe ciudaţii ăia care spun că nu sunteţi bună, că aţi ajuns atât de sus datorită serviciilor prestate sub biroul domnului Băsescu. Ăia e cârcotaşi, doamnă. E mârlani fără maniere,  proşti şi mai e şi unele invidioase. Lăsaţii în pace pe ăia si lăudaţi-vă în continuare cu realizărili dumneavoastră : frunza, prinţul Charles, Deveselu...

2 comentarii:

  1. Doamne, cât de frumos ai putut să zici tu în cuvinte adevărurile astea pe care le vedem noi toţi!
    Dacă ştiam, nu mă mai lăudam singură, te lăsam pe tine să-mi dedici o postare =))

    RăspundețiȘtergere
  2. @arcadia
    la perfectiune nu ma pricep ! :))
    oricum, iti multumesc pentru ca mi-l doresti si mie :)

    RăspundețiȘtergere