Intr-o nu știu care țară...

 Undeva departe, dar tare departe, se afla o țară fictivă numită fictiv Ormânia. Binenteles că această țară era leagănul strămoșesc al unor locuitori mândri, harnici și viteji, numiți adci. Ei bine, în această tară, pe un picior de plai, pe o gură de rai, mai exact pe locul de unde lipsea măseaua de minte, era un sat numit Diliorman. Diliormănenii o duceau bine. Erau săraci vai de mama lor, dar ei credeau că o duc bine, pentru că nu ieșiseră niciodată din sat ca să vadă cum trăiesc alți ormâni. 
Acolo nu exista cuvântul hoț. În locul lui se folosea cuvântul harnic. De aia putem spune că era plin de oameni harnici în satul acela . Popa era harnic, primarul era harnic...pană și poștașul era harnic, dar cel mai harnic dintre toți era crâșmarul.  În căutare de băutură ieftină și proastă, acesta ieșise din sat, văzuse cum trăiesc alții și se îngrozise la gândul că dragii lui deliormăneni se vor luă după alții, așa că îi ținea mereu beți. Avea o mustată frumoasă harnicul crâșmar și dădea de băut pe datorie și la popă și la primar și la tot satul. Toți oamenii îl iubeau pe cârciumar in primul rând pentru ca îi erau datori și uneori cârciumarul le mai dădea câte o pungă de făină că să nu moară de foame. De sete nu mureau ei, pentru că pe lângă faptul că erau harnici mai erau și bețivi, deci cârciumarul prospera. Atât de tare a prosperat cârciumarul încât la alegeri le-a dat la oameni câte două pungi cu făină și una de ulei, așa că a câștigat detașat, demonstrând că era cel mai harnic din sat! Imediat după alegeri a făcut un sondaj de opinie la crâșma și a ieșit că sută la sută din diliormaneni erau fericiți,  pentru că ei nu știau că poate există și altă viață și mai ales pentru că primiseră băutură gratis! 
 Sondajul a ajuns în presa centrală și toata lumea s-a mirat de cât sunt diliormănenii de fericiți. Ăsta era momentul pe care îl aștepta primarul, care a zis:  
" -Dacă vreți, vă fac pe toți la fel de fericiți că pe diliormăneni!"   

 Binenteles că a câștigat alegerile. Cine nu vrea să fie fericit? 
 După ce a câștigat alegerile, cârciumarul a început să organizeze Ormânia că pe satul lui. Și-a adus din sat pe cei mai harnici oameni pe care îi știa și a început să dea legi.  Prima lege a fost că hărnicia e normală și nu e un păcat. După ce a dat de băut preotului șef,  în toate bisericile au început predicile că hărnicia nu e un păcat. Nu e mare lucru, spuneau preoții, știind că mulți dintre ei sunt foarte harnici. 
 Ceilalți ormâni au început să se mire, dar postul de televiziune al oamenilor harnici îl susținea foarte tare  pe cârciumar, spunând zilnic că omul a câștigat alegerile, deci trebuie lăsat să îi facă pe ormâni fericiți. Degeaba au ieșit unii în stradă să protesteze, milițienii harnici datori primarului i-au bătut și alungat  pe nemernicii care nu doreau că ormânii să fie fericiți. 
   Așa cum a promis în campanie, cârciumarul s-a apucat să le dea de toate ormânilor: bani mulți, ulei și făină....dar pe datorie! Că așa funcționează fericirea în Diliorman! 
 
 Unii ormâni s-au bucurat de ulei și făină, iar cu banii luați pe datorie de la cârciumar s-au îmbătat și chiar au devenit fericiți! Ăștia au inceput să îl susțină pe cârciumar cu atât mai mult cu cât primeau mai mulți bani pe datorie. Degeaba ziceau unii că nu e bine și nu e normal, că imediat le săreau în cap ormânii fericiți. 
  Vecinii Ormâniei s-au sesizat și ei că e o prostie să mănânci și să bei pe datorie, dar cârciumarul avea argumentul hotărâtor că  a fost ales de popor că să facă poporul fericit, așa că să stea la ei acasă străinii și să nu se bage în fericirea ormânilor!
 
 Nu se știe mai mult despre tara aia fictivă deoarece veștile despre ce se întâmplă acolo au încetat să iasă din țara după ce ormânii au hotărât să se izoleze de vecinii lor nefericiți că să nu cumva să le fure alții secretul fericirii...