Vasile

Costandina tocmai termina de măturat în faţa casei când apare Costel, care se aşază pe lada răsturnată de lângă căruţă şi o întreabă cu glas de om obosit:
- Cine-i Vasile, Costandino?
Costandina îl priveşte iute şi se îndepărtează de el, spunând repede:
- Ce Vasile te-a apucat, Costele? Iar ai fost în pivniţă să numeri sticlele de ţuică?
- Să nu mă minţi femeie, că de data asta te-am prins! Uite, zice el scoţând din buzunar o jumătate de foaie ruptă dintr-un caiet, nu e ăsta scrisul tau?
- Ia să văd, zice Costandina, stând departe de bărbat, dar întinzând gâtul lung de parcă ar fi un pui jumulit care se uită chiorâş la boabe.
Costel urmăreşte încruntat cum citeşte Costandina şi scapă hârtia din mână când începe femeia brusc sa râdă.
- Ce-ai fă, nebuno? Mă speriaşi!
Costel se uită prostit la femeia care râde cu o mână sprijinind mătura de nuiele şi cu cealaltă ţinându-se de burtă.
- Termină cu râsul, zăludo, că acum te fac iar să plângi!
Ştergându-şi ochii cu mâna, Costandina se îndreaptă de spate şi zice cu urme de râs în glas:
- E versurile de la un cantec, Costele! A fost dimineaţă pe la noi Filipina lu Cucuiatu şi mi-a pus muzică pe aifon. Eu am scris versurile astea pe ce am apucat, că tare mi-a plăcut melodia ...
-Asta e muzică de oameni cuminţi, mă femeie? zice Costel urmărind greoi cu degetul pe foaia mototolită de hârtie, în timp ce mormăie încetişor cuvintele:
    "Atingemă, taci mi, măi Vasile
     Aşa can marile idile
     Mângâiemi părul ud
     Ca la Holiud
     Sarutămi pistruii de pe chip
     Ca lu' Meril Strip "
- Tu, Costandino, daca asta e cu adevărat muzică, mie mi se pare că e muzică de coţăială, zice Vasile aruncând hartia pe jos... Cum zisăşi că se cheamă melodia asta?
- "Ţara arde şi babele se piaptănă", zice Costandina alungând cu mătura câinele zbârlit, care se gudura pe lângă ea cerşind ceva de mâncare...
- Ţie tot la politică îţi stă gândul, Costandino?! zice Costel turbat în timp ce pune mâna pe o bucată de lemn rătăcit prin curte.
Costandina o ia la fugă pe uliţă uitându-se mereu în urmă, şi nu se opreşte decât la poarta lu Cucuiatu.
- Filipino! strigă din uliţă Costandina.
- Filipinoo, eşti acasă, fă ?
Din casă iese o domnişoară cu căştile pe urechi şi zice?:
- Hai in casă, Costandino, să-ţi mai pun nişte muzică...
- N-am timp acum, zice Costandina. Dar frate-tău, Vasile, nu-i acasă? Că cu el aş avea nişte treabă în seara asta...