Suntem suma experientelor noastre....

binenteles ca aceste postari sunt pamflete si trebuie tratate ca atare .....

Cauta pe blog

vineri, 8 iunie 2012

Mi-aduc aminte ...

Mergeam cu tata pe strada si eram tare fericit. Il tineam de mana si tocmai observasem ca la fiecare pas de-al lui eu faceam cate trei mai mici. Tata era un urias. Avea o caciula neagra si  mereu il saluta cineva : "Sa traiti dom' profesor !"  Eu ma uitam de jos in sus si fiecare persoana care il saluta pe tata parca ma saluta pe mine. Era clar: tata e cel mai important om din lume !
In clasele primare tata era la fel de important. Ma ajuta la lectii si nu indrazneam sa ii ies din cuvant. Eram sigur ca tata stie tot, eram convins ca tata e cel mai destept om din lume !
La gimnaziu importanta tatei s-a mai diminuat, dar pentru mine ramanea tot cea mai importanta persoana. Stia multe, dar am observat ca uneori nu putea raspunde la unele nelamuriri ale mele. Asa au ajuns importanti pentru mine profesorii de biologie, fizica sau chimie. Am crescut si am inceput sa admir si alti oameni.
La liceu s-a schimbat situatia. Tata devenise un obstacol si vroiam sa cred ca stiu mai multe decat el. Il priveam mai rezervat si am inceput sa nu mai rad la glumele lui. Era expirat, depasit , terminat. Aveam deja alti idoli !
La facultate eu eram sigur ca sunt cel mai destept om din lume si ca parintii mei nu stiu nimic. Nu puteam discuta nimic cu ei fara sa-i contrazic, fara sa le arat ca eu sunt cel mai destept. Tata se enerva si eu luam enervarea asta a lui drept certidudinea ca aveam dreptate. Tata devenise neimportant !
Viata mi-a arata ca nu sunt cel mai destept, sau cel mai bun si am inceput sa imi dau seama ca in anumite privinte tata stia mai multe decat mine. Loviturile primite m-au facut sa pricep ca uneori si tata avea dreptate, dar atunci nu vroiam si nu puteam sa recunosc asa ceva !
Tata era important, dar si eu eram important pentru altii. Acum imi duceam propriii copii de mana si ma simteam cel mai important om din lume.
Copiii mei au crescut si ciclul se repeta. Importanta si credibilitatea mea scad odata cu cresterea copiilor .
Acum e momentul sa-mi aduc aminte de vremurile cand sufletul tatei plangea, el zambea trist, iar eu jubilam ca l-am invins ! In ultimele zile am reusit sa-mi supar amandoua fetele. Am ajuns sa ma indoiesc de tot. Cat de rau  poate fi un  parinte ce isi face copii sa planga ?
Port o lupta pe care nu o pot castiga.
Poate ca timpul o va castiga pentru mine, dar acum stiu sigur ca pentru orice tata, copii lui vor fi mereu cei mai importanti oameni din lume !

28 de comentarii:

  1. Frumoasa amintire si plina de invataminte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cam tarziu pentru invataminte...

      Ștergere
    2. Mi-a placut mult evocarea tatalui tau. Ai portretizat un OM autentic, credibil, pe care ni-l putem imagina printre noi.

      Ștergere
    3. A fost un om bun. Asta cred ca e cel mai frumos lucru care se poate spune despre cineva.

      Ștergere
    4. Imi pare rau ca nu mai e. Stiu ca esti un tata bun, de exceptie.

      Ștergere
    5. hmm... spune-le si lor :))

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Multumesc mult, desi ziua copilului a cam trecut :)

      Ștergere
    2. Suntem inca in zodia gemenilor :)

      Ștergere
    3. in cazul asta sunt dator cu o cola :)

      Ștergere
    4. mi-am adus aminte :)
      de doua zile vreau sa-ti zic chestia asta, dar pana acum nu m-am hotarat.
      deci nici vorba de datorie! mi-ar placea, in schimb, sa-mi zici care este numele tau:)
      daca nu vei vrea, sa stii ca am ales eu unul pentru tine, pentru blogroll
      ce zici, Victor :))

      Ștergere
    5. Victor e un nume frumos !
      Aatata timp cat nu mi se spune " bai asta !" eu sunt multumit :))

      Ștergere
  3. Mie mi-au dat lacrimile pana la final... O marturisire tare emotionanta si parca cu atat mai mult ca vine de la un barbat. Sunt convinsa ca ai avut un motiv sa-ti superi fetele si ca ele avand asa un tata, vor intelege mai repede decat te astepti. Fiecare generatie trebuie sa aiba clipa ei de "razvratire" si de desprindere, altfel n-am mai evolua.
    Caci invatam din experientele parintilor mult mai tarziu, niciodata la timp :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aseara pe la 12, dupa ce am reusit sa o fac si pe cea mare sa planga, am iesit sa ma plimb. Simteam ca ma sufoc de suparare, dar nu mi-a trecut cu nici o plimbare. Doar scriind despre asta am reusit sa ma linistesc putin :)

      Ștergere
  4. Sunt supărări trecătoare cu siguranță. Nu uita, în schimb, că cel mai deștept cedează. Le putem da sfaturi dar nu-i putem obliga să le respecte, sunt copiii noștri nu păpuși pe sfoară. Cândva vor scrie un blog asemănător, au nevoie numai de timp ca să priceapă că da, părinții nu le știu nici ei pe toate- din firescul omenesc dar că le vor iubi indiferent ce vor face.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unele suparari trec. Sper sa fie fetele mai intelepte decat mine !

      Ștergere
  5. Poate că aşa e firesc, fiecare vârstă cu ale ei, iar înţelegerea anumitor aspecte vine mai mereu prea târziu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Desi eu inca nu am copii m-a intristat postarea asta...Nu pot sa dau sfaturi dar sper ca in curand sa fie armonie in casa ta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Am trecut si eu prin toate fazele astea. Intai parintii care pareau demodati, apoi copilul care ma considera expirata. Abia in ultimul timp a inceput sa isi dea seama ca mai are inca de invatat de la mine. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. prima oara mi-au spus fetele ca sunt expirat atunci cand erau in clasa a cincea, si eu nu stiam muzica fetelor de la Andre :))

      Ștergere
  8. Se pare că e săptămâna neagră pentru părinți, că și eu mi-am supărat pruncul :((
    Frustrant este însă faptul că dacă aș da timpul înapoi n-aș ști cum să fac altfel, mai bine...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. facem ce putem ca sa fie bine. uneori mai gresim, dar toate se rezolva...in timp

      Ștergere
  9. Si eu sunt cel mai bun din lume si nu ma vait atat! Ete si plang copiii, lasa ca isi ia ei alte acadele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la ale mele trebuie sa le iau tigari ca sa le imbunez :))

      Ștergere
  10. Da.. Ai reușit sa mă tulburi! Acesta este cu adevărat cercul vieții! Ajungem într-un punct în viața în care conștientizăm iubirea necondiționată de care am avut parte și pe care o dăruim apoi la fel cu aceeași intensitate. Totul este ciclic și în hazardul ăsta ordonat, mișcarea browniană aparentă urmează același cerc trigonometric cu deschideri de unghiuri până când ajungem de unde am plecat! De la până la orizontala OX în care se ascunde misticul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Da.. Ai reușit sa mă tulburi! Acesta este cu adevărat cercul vieții! Ajungem într-un punct în viața în care conștientizăm iubirea necondiționată de care am avut parte și pe care o dăruim apoi la fel cu aceeași intensitate. Totul este ciclic și în hazardul ăsta ordonat, mișcarea browniană aparentă urmează același cerc trigonometric cu deschideri de unghiuri până când ajungem de unde am plecat! De la până la orizontala OX în care se ascunde misticul.

    RăspundețiȘtergere