Ganduri pioase

Nu am ales eu sa ma nasc. Nu am ales nici unde si nici cand. M-am nascut in Sibiu, asa ca am fost botezat crestin ortodox. Daca ma nasteam in Franta eram catolic. Daca aveam norocul sa fiu evreu sau arab ma alegeam cu alte invataturi si o putza putin mai scurta.
Ei bine, ortodox mic fiind, m-au invatat sa imi fac cruce inainte de masa, inainte de culcare si cand  fulgera afara. Binenteles ca imi faceam, pentru ca oamenii mari stiau mai bine decat mine. Eram crestin. Ma inchinam la icoane, spuneam Tatal Nostru si ingeringerasulmeucemiteadatdumnezeu. Asta era normalitatea. Apoi am inceput sa merg la biserica. Mai mult cu mamamare,  pentru ca ea era mai bisericoasa. Ma inchinam la icoane, le pupam imi faceam cruce cand preotul isi facea cruce si...ma plictiseam. Nu pricepeam nimic. Nu pricepeam de ce preotul se ruga pentru sanatatea lui Ceausescu, desi mamamare zicea ca ala e un criminal comunist ce vrea sa darame bisericile.
La scoala nu am facut religie, dar mergeam la biserica in fiecare vacanta. Pe la vreo 10 ani am incaput sa citesc din Biblie. M-am ingrozit! Frati ucigasi, un Dumnezeu care il pune pe un om sa isi omoare copilul, violenta....Va jur ca am avut multe cosmaruri din cauza asta. Nu intelegeam legatura dintre Dumnezeul biblic si Dumnezeul ortodox prezentat drept bun si iertator. 
Am mai crescut si tot mai mergeam pe la biserica. Am inceput sa oberv ca preotul e si el om atunci cand a venit beat la slujba si a cantat doamne miluieste pe melodia "Floraresele"a lui Gabi Lunca. Am inceput sa ma intreb cum poate un Dumnezeu atotputernic sa permita asa ceva. Doar preotul era ceva sfant, era reprezentantul Lui pe pamant! N-am gasit raspuns, dar am continuat sa merg la biserica.  Apoi a inceput adolescenta, cu fronda si izbucnirile ei. Mergeam la biserica in noaptea de Inviere ca sa cantam cu chitarile prin cimitir. Preotii ne luau la goane, dar noi eram fericiti. Aveam o certitudine: Dumnezeu nu exista! Altfel am fi fost pedepsiti de multa vreme...
Anii au trecut, intrebarile esentiale au aparut si am inceput sa studiez istoria. Mi s-a parut fascinanta istoria religiilor. Din manualele de istorie oficiala am aflat ca Iisus a existat. Si cam atat. Restul povestii crestine e spusa si inchegata de catre oameni. Cele patru Evanghelii au fost alese de catre oameni, ritualul a fost facut de catre oameni, a existat Sinodul talharesc, au fost mii de crime imptriva crestinilor si mii de crime ale crestinilor impotriva celor care au ales alta credinta, etc. Nu vedeam si nu vad nici acum unde e Divinitatea in Biserica oficiala crestina. Crestinii, musulmanii si alte culte au preluat si au dezvoltat vechile religii in folosul lor si al statului.
Anii au trecut implacabil si am ales sa cred intr-un Dumnezeu al meu. Cum e Dumnezeul meu? E cam la fel ca si cel crestin, dar el are umor, uraste prefacatoria, uraste violenta de orice fel si iubeste toti oamenii la fel. E Dumnezeul bunului simt ancestral, este cel in care cred de fapt toti oamenii de pe pamant si in numele caruia nu s-a infaptuit niciodata nimic rau.
Sunt crestin ortodox botezat. Probabil voi muri la fel si voi fi ingropat crestineste.
Ce e dupa aia? Nu stiu. Nimeni nu stie! Sunt doar speculatii omenesti.
Ce sper ? Ei bine, daca exista rai, sper sa nu prind pe acolo niciun picior de popa mincinos, niciun politician corupt indiferent cate biserici a ridicat, niciun stefan cel mare si sfant si preacurvar si asa mai departe. Sper sa ma intalnesc cu oameni inteligenti, cu mult bun simt, sa stam la o tigara si o bere pe un norisor si sa radem de cei care merg taras in jurul unui chip cioplit si dau bani pentru constructii megalomanice unde nu va exista niciodata nicio Divinitate...