Sunt un hot?

Totul a inceput cu mult timp in urma, prin anii '80 ai secolului trecut. Am fost pana la Timisoara pentru un mic biznis. Cumparam trei, patru perechi de blugi de la targ si ii vindeam la Hunedoara cu aproape dublul lor. Toata lumea stia care sunt preturile, dar le era lene sa mearga pana la Timisoara, asa ca vanzand blugii imi scoteam eu banii de tren plus ceva maruntis de buzunar. Nu era mult, dar insemna enorm pentru un elev de pe acele vremuri. Ei bine, in ziua aia am cumparat pentru un vecin si niste tigari sarbesti, vreo 5 cartuse. Bricheta am promit-o gratis de la sarb. Era una simpla, dar mie mi s-a parut ceva fantastic sa primesti ceva gratis, mai ales ca o bricheta costa atunci cam cat un pachet de tigari. Pe tren spre casa m-am tot jucat cu mica minune, pana cand am am ramas fara gaz. M-am dus la un centru de reincarcare, i-am pus gaz si de atunci eram mare smecher. Cum isi scotea un prieten tigara, cum ii ofeream foc de la bricheta. Ce sa mai spun? Aveam o bricheta numai a mea si eram tare mandru.
Mandria a disparut la primul chef. Dimineata m-am trezit mahmur si  fara bricheta! Am injurat, am cautat, am intrebat...degeaba. Bricheta disparuse. Binenteles ca mi-am cumparat alta bricheta, dar nu mai avea acelasi farmec.
In armata am avut mai multe brichete, toate disparute la fel de misterios. Dupa ce i-au disparut si lui vreo cinci brichete, un prieten a spus ca mai bine scoate..aia si o pune pe masa decat bricheta!
Vine revolutia si apar brichete peste tot, din ce in ce mai ieftine. Se gaseau in toate formele si in toate marimile, dar aveau acelasi defect. Dispareau la chefuri!
La un moment dat mi-am cumparat o bricheta zippo, din aia americana. Scumpa foc, dar faina. Am crezut ca asta va schimba ceva.  Zippo a disparut in primele cinci minute de petrecere, asa ca mi-am dat seama ca brichetele au viata lor mistica si extrasenzoriala si ...pana mea! Nu stau in buzunar.
Vremea a trecut si m-am obisnuit cu gandul ca e musai sa imi cumpar cate o bricheta la cateva zile.
Asta pana zilele trecute. Stateam cu un prieten la o cola si ii cer un foc, pentru ca bricheta mea disparuse misterios. Ala scoate rapid din buzunar...tocmai bricheta mea. Nu intrebati cum de am stiut ca e a mea. Am stiut! Il iau repede la rost:
- Bai oaie, aia e bricheta mea!
- Scuze, zice prietenul meu. Am bagat-o in buzunar din greseala.
- Cum dracu de ai bagat in buzunar tocmai bricheta mea? 
- Pai stai sa iti zic, face el. Am observat ca brichetele mele dispar si am vazut ca oamenii le la baga in buzunar instinctiv. Asa am facut si eu si acum nu mai raman fara bricheta!
- Asta-i furt! zic eu cu gandul la prima mea bricheta...
- Stai, oaie linistit. La brichete nu se cheama furt. E ceva normal! Ca la pixuri...
- Ce maaaaa? urlu eu in timp ce imi aduc aminte de primul pix cumparat prin anii '80 de la Timisoara..
- Da, oaie! Asa e. Nu se cheama furt la brichete si la pixuri.

De atunci am inceput sa strecor si eu in buzunar brichete si pixuri. De pixuri m-am lasat repede, ca mi-a curs unul in buzunar si mi-a distrus o camasa, dar in cateva luni am reusit sa strang vreo 6 brichete...