Mereu
spunem: n-am timp! De ce avem nevoie de timp? Ce e timpul?
Nimeni nu
poate sa ii dea o definitie clara, pentru ca timpul e ca adevarul… altul pentru
fiecare dintre noi.
Traim in
prezent, ne raportam la trecut si visam la viitor.
Oamenii pun
atata pret pe trecut pentru ca acolo e fericirea. Sau in viitor. Niciodata in
prezent!
In functie
de varsta, gandim ca partea cea mai frumoasa a vietii e in trecut, sau ca o sa vina …candva, in
viitor.
Trecutul e
frumos pentru ca ranile ni se cicatrizeaza si uneori se vindeca, amintirile
urate dispar si ramanem doar cu cele frumoase. Copilaria ni se pare frumoasa
doar privita retrospectiv, la maturitate. Adolescenta, acea adolescenta in care am suferit cumplit, ni se pare cea mai
frumoasa parte a vietii atunci cand ajungem la varsta la care cernem amintiri.
Tineretea si maturitatea au fost frumoase si ele. Asa gandim atunci cand ajungem,
batrani si singuri, pe un pat de spital.
Una din cele mai frumoase definitii ale omului
este aceea de Creator de Amintiri. Pe cele frumoase ni le incrustam in suflet
si le aducem la suprafata atunci cand ne e greu. De celelalte are grija Timpul.
El le sterge, le niveleaza si uneori le transforma in ceva frumos, in ceva care
ne aseaza pe buze un zambet nostalgic.
Sufletul este cutia noastra cu amintiri.
De aia ne e greu sa ne deschidem sufletul in fata altcuiva. Ne e teama
de amintirile care pot rasari de acolo, de intamplarile uitate, voit sau nu. Ne
e teama sa ne aducem aminte. Atunci cand amintirile dor si cand ne chinuie
prezentul, ne inchidem sufletul. Sau il golim de tot si traim asa. Fara suflet.
Asa am vrea noi. Dar sufletul ramane. E acolo, nevazut si nu putem scapa de el.
Incercam sa il eliminam traind absurd si fara mila, traind la limita si fara sa
ne gandim ca in acele momente cream alte amintiri care se vor adauga balastului
de care vrem sa scapam. Nu exista scapare!
Solutia
este Prezentul. Trebuie sa traim frumos, sa ne cream amintiri frumoase si
durabile si sa nu uitam ca amintirile pe care ni le facem in prezent afecteaza si
amintirile celorlalti. Pentru ca le afecteaza! Asa cum ne afecteaza pe noi
trairile celorlalti. Suntem dependenti de cei din jur, de cei pe care ii
iubim, dar si de cei pe care ii uram. Egoistii care cred ca se pot izola de
lume si ca pot trai doar pentru ei, gresesc. Toata lumea traieste alaturi de
ceilalti si uneori pentru ceilalti. Ne dam seama de importanta acestui lucru
doar atunci cand ceilalti dispar. Ne e
teama sa cream alte amintiri care ne fac vulnerabili si de aceea nu vrem sa
spunem : Iarta-ma. Sau multumesc! Ne e frica de noi si de durerea prezentului
uitand ca timpul are si viitor.
Timpul. Iar
intervine timpul. Amintirile urate despre ceilalti se estompeaza si ne aducem
aminte tot mai mult de cele bune. Zambim si uneori regretam. Cel mai grav este
atunci cand ii alungam pe ceilalti, asteptandu-ne sa fie altfel, mai bine. Nu e! Niciodata
nu e mai bine! Dar asta aflam intotdeauna prea tarziu…
Timpul….Timpul
Creator de Amintiri…Timpul nimicitor de destine…Timpul care doare… Timpul care
vindeca…Timpul care trece…
Avem timp.
Avem prea mult timp...si nu stim ce sa facem cu el.
