Suntem suma experientelor noastre....

binenteles ca aceste postari sunt pamflete si trebuie tratate ca atare .....

Cauta pe blog

luni, 5 noiembrie 2018

Cenaclul Flacara

Am fost tentat sa merg si eu aseara la Cenaclu. Reclama spunea ca vin toti idolii mei din tinerete si vor canta toate melodiile pe care ne incercam timid chitarile in fata blocului.
Ieri am cautat pe Youtube si am reascultat cantecele adolescentei.
Mi-am adus aminte de prietenii tineretii, baietii si fetele care luam cu asalt stadionul din Hunedoara cand venea Cenaclul. Mi-am adus aminte de fiorul atingerii "intamplatoare" a mainii incredibil de catifelate a unei colege la care nu indrazneam nici sa visam la scoala. Mi-am adus aminte de inocenta si taria cu care credeam in Poezie,  Iubire si Destin. Mi-am adus aminte de atmosfera fierbinte si de intunericul complice de pe stadion, de momentele absolute in care traiam alaturi de actor moartea printului sfasiat de Mistretul cu colti de argint.
Apoi mi-am adus aminte de cacaturile cu partidul-ceausescu-romania pe care niste oameni maturi ni le bagau pe gat printre cantece despre iubire.
Mi-am mai adus aminte si de ticneala nationalist-isterica cu dacii si despre destinul universal si cosmic al poporului roman care e mai bun decat alte popoare doar pentru ca e roman si ailalti nu sunt.

Am fost tentat sa merg si eu aseara la Cenaclu. Am considerat insa ca vremea incocentei a trecut, ca iubirile nespuse ale adolescentei sunt frumoase daca raman doar in amintire. Astazi am auzit ca s-au cantat la noul Cenaclu si acele tampenii cu Lancea lui Iancu  si Duhul lui Horea.
Ma bucur ca nu m-am dus aseara. Cenaclul Flacara a fost opera lui Adrian Paunescu, un mare poet si un mare porc.  Prefer sa ma gandesc la el doar ca poet.
Generatiilor mai tinere le dau spre ascultare o frumoasa poezie paunesciana pusa pe muzica, iar celor cu varsta mai decenta, asa ca mine, le urez sa-si aminteasca momentele in care se stingea lumina pe stadion, se auzea muzica si mainile se gaseau  nevazute,  iar la terminarea melodiei cate doi adolescenti ramaneau cu manile inclestate si chipurile aprinse de fericire.


3 comentarii:

  1. Tinere, vezi tu, indiferent cât de mult ne-ar frământa amintirile, ca atunci n-are cum să mai fie, curge el, sângele, și acum, dar nu mai clocotește ca atunci, acum e dirijat de maturitatea decentă de care ziceai, nu de nebunia unor clipe în care ara permis aproape totul, culmea, asta într-o societate în care cenzura era literă de lege.
    Altfel, chiar dacă versurile pot fi interpretate în felurite moduri, muzica nu, notele alea sunt cele care trezesc, nu neapărat vorbele. Și, ca să vezi că sunt realist, sper să discutăm despre niște treburi și peste 40 de azi (sunt și optimist), când cu siguranță vom avea o vârstă indecentă, una care să ne permită măcar luxul de a fluiera o melodie din cenaclu, că de versuri ori fredonat activ nici că s-ar mai pune problema.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sper sa mai fluieram activ peste vrem 40 de ani :)))

      Ștergere