Suntem suma experientelor noastre....

binenteles ca aceste postari sunt pamflete si trebuie tratate ca atare .....

Cauta pe blog

joi, 18 august 2016

R.O.S


Privind retrospectiv, anul 2036 a inceput prost. Principele consort Coacaza a transmis mesajul de anul nou inaintea Prefericitului. Populatia a reactionat imediat si a iesit in strada. La Universitate, doua milioane de oameni au scandat impotriva casei regale si au amintit tuturor ca Republica Ortodoxa Romana este totusi o Republica Sfanta, nu o monarhie! Presedintele a incercat sa aplaneze conflictul certandu-l pe principele Coacaza si anuntand public ca va cere guvernului condus de mitropolitul Suinie sa taie fondurile regale de la cinsprezece miliarde ruble  la paisprezece. Preafericitul Patriarh s-a inchis in chilia de la penthouse-ul hotelului Four Season si anuntat ca nu va mai binecuvanta pe nimeni pana cand principele si presedintele nu vor face penitenta in genunchi in jurul hotelului.  Doua zile au durat consultarile si negocierile. Apoi s-a facut o rectificare bugetara prin care jumatate din  bugetul capitalei a trecut la episcopia Radautilor. Pe urma lucrurile au revenit la normal.
Lumea mergea la utrenie si de acolo la serviciu, apoi serveau masa la cantina bisericii unde erau arondati, iar seara asistau la vecernie.  Binenteles ca mai existau cazuri scandaloase  in care tinerii ieseau pe strada dupa ora 10, dar acestia erau prinsi imediat de Garzile Ortodoxe, rasi in cap si obligati sa asculte toata noaptea muzica bizantina sfanta.
In zilele urmatoare, mincinosii de la  la postul de radio interzis "Europa Agnostica" au anuntat ca Romania  se afla in incapacitate de plata si ca exista sanse mari ca foametea sa cuprinda toata tara. Imediat, un comunicat al guvernului a dezmintit stirea spunand ca  exista destui bani pentru  lumanari, iar republica sora ortodoxa Rusa va asigura mereu graul pentru colaci si colive, deci diavolii neortodocsi din occidentul ateu mint ca de obicei! La manifestatia organizata spontan de Biserica, romanii au fost de acord cu conducerea tarii si au lapidat public o femeie care isi pierduse baticul, demonstrand astfel unitatea de nezdruncinat a poporului in jurul Prefericiului Patriarh Maláhie!
Referendumul organizat cu ocazia Bobotezei a recunoscut public cercetarile recente care spuneau ca rusii au fost stramosii dacilor si ai romanilor, deci romanii s-au nascut direct in Adevarata Credinta Ortodoxa. Primarul Bucurestiului, maicuta Durexia, i-a elogiat pe cei sase tineri care s-au inecat in Dambovita incercand sa prinda crucea aruncata in apa si a confirmat ca cei sase au ajuns direct in rai. Zilele urmatoare, Garda Ortodoxa a impiedicat cateva sute de tineri sa se arunce in Dambovita, declarand  ca doar cei care se ineaca in ziua de Boboteaza ajung in raiul ortodox.
Sarbatorile Pascale au fost cele obisnuite. Dupa slujba de la biserica drepcredinciosii ortodocsi au asistat la spanzurarea in public a unui asa zis profesor care sustinea ca soarele nu se invarte in jurul pamantului, ci invers.
Vacanta de vara a fost una profitabila pentru toata lumea. Credinciosii au muncit cu drag pe terenurile agricole ale Bisericii, iar roadele campului au fost trimise cu si mai mare drag spre fratii nostri ortodocsi rusi.
Toamna a fost una grea. La alegerile democratice organizate de Biserica, s-au inncris cu tupeu si niste oameni care pretindeau ca sunt ortodocsi, dar la o perchezitie sumara s-au gasit la ei in casa carti interzise cum ar fi : "Ciresarii", "Memoriile unei gheise" si  culmea, "Necazurile parintelui Ghedeon"! 
Iarna a inceput frumos. Pe strazi s-au organizat sarbatori publice in care oamenii primeau ceai cald rusesc si se incalzeau la focul facut cu biblii papistase. Diversi bloggeri atei au fost biciuiti in public in uralele zecilor de mii de credincioase cu basmale pe cap si cu icoane cu chipul Preafericitului Maláhie.
Inchei aceasta scurta retrospectiva sperand ca si in anul 2037 Republica Ortodoxa Romana va merge neabatut pe calea spre Mantuirea Ortodoxa.
Amin!

2 comentarii: