Biserica crestina a aparut tarziu, cu mult dupa ce a
disparut fizic personajul ei central, Iisus Cristos. Aceasta
biserica a aparut ca o reactie normala la persecutiile din secolele primare. Initial
crestinismul a fost privit ca o miscare antisistem, antistatala si periculoasa.
Periculozitatea crestinsmului venea din
intransigenta membrilor cultului. Intr-o
lume multiculturala si deschisa , crestinii
erau printre putinii care nu acceptau niciun alt zeu in afara de propriul
lor zeu. Aceasta intransigenta, anormala
pentru vremurile acelea, a dus la martiraje, la progromuri si la ucideri in
masa.
Primele incercari de organizare ale crestinilor au fost
facute in spirit naiv si au fost sortite esecului. Cel care a pus bazele
bisericii organizate a fost un om care nu L-a cunoscut direct pe Iisus. Pavel, caci despre el este vorba, a interpetat
in felul lui ideile crestine si s-a autoridicat la rang de conducator,
organizand asa cum putea micile si izolatele grupari crestine.
Constantin cel Mare a profitat de numarul tot mai mare de crestini si a intemeiat cu
adevarat Biserica, combinand in mod formidabil Credinta cu Statul. In acele vremuri s-au stabilit care sunt
evangheliile “ adevarate” , cum si cui trebuie sa se inchine crestinii, intr-un
cuvant Constantin a standardizat crestinismul. Aceste standarde, cu mici
modificari, sunt valabile pana in zilele noastre.
Odata ajunsi la putere, crestinii au facut la fel ca toate
celelalte culte de pana atunci. Au interzis alte religii, au pus biruri
populatiei si au folosit Credinta pentru a guverna. Din acest moment biserica crestina s-a separat
de Divinitate, devenind doar o alta
unealta in mana puterii seculare.
Intoleranta primara cu care s-a nascut crestinismul a dus la
multiple schisme, milioane de morti, civilizatii distruse si secole intregi de ignoranta, totul in numele
unui cult care predica iubirea si iertarea.
In tarile din apusul Europei, excesele Bisericii Catolice au
dus la Reforma si la separarea Bisericii de Stat. Odata cu scaderea puterii bisericii a venit
progresul sub forma revolutiilor morale si industriale.
In Estul Europei, excesele bisericii au continuat pana
recent. Gandirea vestica a ajuns cu
intarziere pe aici si de aceea biserica s-a separat de stat abia pe vremea lui
Cuza. Neexistand niciodata in interiorul
ei o adevarata reforma, Biserica Ortodoxa s-a comportat in continuare ca un
organism parazitar “cerand “ mereu de la
Stat si oferind in schimb obedienta. In
comunism Biserica Ortodoxa s-a transformat intr-o anexa a statului totalitar, nemaioferind
credinciosilor nici macar minimul de alinare sufleteasca. Au existat si cateva exceptii, preoti care nu
si-au uitat menirea, dar numarul lor redus nu a permis o adevarata
schimbare. Dupa revolutie, BIserica
Ortodoxa si-a revenit spectaculos, dar nu in sensul dorit si asteptat de
populatia indobitocita de comunism. Orotoxismul a devenit rapid o forma fara
fond, o organizatie strict comerciala si foarte putin credibila. Crestinsmul a aparut si a avut atat de mare suces pentru ca a fost miscare antisistem, antiopresiune. Acum aceasi biserica doreste sa fie ea insasi sistemul, ea insasi oprima si scandalizeaza...
In incheiere o sa raspund la o intrebare pe care mi-a pus-o de
curand un prieten preot
- -
Mai e nevoie de Crestinsm? Exista viitor in
Ortodoxism?
Raspunsul este un DA...conditionat! Lumea a avut si va avea mereu nevoie de
Credinta. Depinde acum doar de Biserica
Ortodoxa sa dovedeasca ca este o biserica ce pastreaza legatura cu Divinitatea.
Depinde doar de ea sa se lepede de mercantilism, de fatarnicie , de megalomanie
si sa se reintoarca spre invataturile originale. Daca acest lucru nu se va
intampla rapid, daca biserica va ignora in continuare apelurile credinciosilor,
va sfarsi in uitare, la fel ca toate religiile care si-au uitat rolul de
legatura pura intre oameni si Divin.
Nu trec decât să te salut, că pe facebook e mereu gălăgie. Noi am mai discutat şi-om mai discuta pe tema asta, pe alte teme, atât în timpurile de-acum, cât şi-n anii ce vor veni.
RăspundețiȘtergereAltfel, Biserica sunteţi şi voi, cei din afara clerului, iar cuvântul oamenilor de bună credinţă va trebui să se audă din ce în ce mai clar. Am zis de bună credinţă, nu habotnicie.
Şi da, ca să zic ceva şi referitor la blog, este nevoie (şi) de credinţă, de curată credinţă.
Este mare nevoie de preoti :)
ȘtergereNumarul mare de oameni fara educatie face sa fie nevoie de preoti. De preoti, nu popi. Preoti care sa fie alaturi de cei multi care traiesc prost, de azi pe maine, oameni care au nevoie sa auda vorbe intelepte si bune, sa primeasca ajutor sa-si pastreze credinta.Cand coruptia este lege, multi isi pierd speranta si pot fi usor manipulati, dar preotii au un cuvant greu de spus. Preotii, nu popii.
RăspundețiȘtergerebine spui!
Ștergere