Suntem suma experientelor noastre....

binenteles ca aceste postari sunt pamflete si trebuie tratate ca atare .....

Cauta pe blog

duminică, 4 octombrie 2015

Ritmic

Copilul firav mergea pe trotuar lovind ritmic gardul viu cu o nuielusa. Se uita atent si ocolea capacele de canal. Mamica lui ii spusese sa nu calce pe ele.  Se chinuia sa tina pasul cu femeia care mergea in fata lui, dar era greu. Avea un picior stramb.
- Hai mai repede, ce te mocai atata? intoarse capul femeia imbracata in rosu.
Copilul iuti pasul, lovind mai rapid gardul viu pe langa care trecea.
- Da, fata! Il duc la cabinet. Nu stiu ce are de la o vreme, ca nu vrea sa vorbeasca cu noi mucosul! Abia umbla si vreau sa vad ce are. Doctorul asta mi-a fost recomandat de Luluca, Da, fata! Ea zice ca  rusul asta  a luat premiul Nobel pentru parapsihologie si pentru yoghiniism! Da, fata! E cel mai tare! O stii si tu pe Luluca! Are asta niste relatii....
- De ce nu mergi mai repede? intreba femeia uitandu-se cu coada ochiului la copilul care se chinuia sa o ajunga.
- Nu pot sa-ti dau numarul lui, fata! E secret! Iti dai seama cum ar fi daca ar ajunge toti dobitocii sa se caute la cabinetul lui? .....Opt sute e consultatia! Da, de Euro! Dar merita, fata! E ditamai cu Nobelu, nu un cacat din asta de la spitalele din Romania.
Femeia inchise telefonul si il apuca zdravan de mana pe baietel
- Dar misca-te odata! Vrei sa intarziem?
Copilul stranse din dinti si incepu sa alerge intr-un picior pe langa mama.
......

- Sunteti sigur, domnu Miroslav? Lapte? Eu stiam ca laptele e cancerigen! Chiar dumneavoastra, in cartea despre chacre, ati spus-o!
- Nu e vorba de orice lapte, doamna, traduse asistenta. E vorba de lapte de papadie combinat cu lapte de la Ficus Elastica. Asta e un copac brazilian pe care il folosesc brazilienii de vreo cinspe mii de ani! De aia traiesc aia mult si pot sa alerge si sa se catere in copaci!
- Si de unde sa fac eu rost de  ficusu asta? Creste si aici?
- Nu creste, doamna. Dar aveti noroc! Domnul doctor mai are doua sticle si vi le da dumneavstra. Uitati aici reteta.  Se ia in felul urmator: o jumatate de ceasca seara pe stomacul gol. Sa nu uitati sa puneti in el semintele alea bio pe care le-ati cumparat saptamana trecuta. Mai aveti din ele?
- Mai am juma de punga. Multumesc! Hai dragule,  sa mergem.
- O mie de euro, va rog!
- Dar consultatia face optsute!
- Da, dar laptele?....
- Aaaaa, laptele!
......

Copilul statea in pat si privea umbra aruncata de veioza  pe tavan.  Piciorusul drept ii zvacnea ritmic si fata lui se incretea ritmic de durere. Il durea de vreun an, de cand se deformase. Avea un gust rau in gura de la medicamentul dat de mamica lui si strangea ritmic cearceaful in timp ce se gandea... "oare ce gust are laptele?" ...
Mamica lui nu-i dadea voie sa bea lapte. Spunea ca laptele face rau, e cancerigen si oricum, niste biete animale sufera de doua ori pe zi cand sunt mulse. Lui ii placeau vacile. Aveau niste ochi asa de furmosi incat nu vroia sa le faca rau. Stranse din dinti in timp ce durerea in invada ritmic piciorul.
Cand deschise ochii o vazu pe mamica lui langa pat. De cand avusese oreion, acum doi ani, nu mai auzea bine. Ii zambi femeii care ii aduse pe o farfurie niste alune crude. Ii era foame asa ca le manca.
.....

Era doua noaptea cand femeia se trezi.. Sotul ei abia venise de la lucru, asa ca se dadu incet jos din pat si merse la baietel.
- Ce e cu tine? De ce nu dormi?
Copilul gemea ritmic tinandu-se cu mainile de burta.
Mama ii dadu la o parte de pa fata parul transpirat si ofta.
- Ce e cu tine, draga?
Copilul gemea tot mai stins si doar piciorusul lovea ritmoc de tablia patului.
- Nicule, hai sa ducem copilul la spital, ca se simte rau.
Omul se ridica brusc si se imbraca fara sa spuna o vorba.
.....

- De cand e in starea asta?
- De patru zile.
- Si de ce nu l-ati adus mai devreme la spital?
- Stiti, noi nu credem in medicina moderna. Medicamentele moderne sunt niste aiureli facute doar sa imbogateasca producatorii de medicamente! Doctorii sunt spalati pe creier in facultate si de aia recomanda vaccinari si medicamente scumpe. Oamenii au trait mii de ani fara vanccinuri...
Doctorul ofta din rarunchi si se intoarse sa intre in camera de garda.
- Sa nu-i dati medicamente din astea moderne, ca-l omorati!
- Doamna, dati-mi in scris ca refuzati tratamentul!
- Eu dau nimic in scris, pentru ca apoi o sa va folositi de semnatura mea ca sa-mi faceti carnet de sanatate!
-Nu facem asta, doamna...
....
Dupa cateva ore doctorul se indrepta cu pasi obositi spre canapeaua unde atitpisera cei doi parinti.
- Doamna, domnule....imi pare rau....
- Stiam eu ca asa o sa se intample! Stiam eu ca medicina moderna o sa imi omoare copilul! Va dau in judecata, incompetentilor!
-Doamna...
-Nicio doamna! Mi-ati omorat copilul, criminalilor!
....

 -Nicule, am fost astazi la doctorul Miroslav mi-a dat niste seminte aduse din asia. A spus ca daca le luam inainte de......
- Cu cat timp  inainte?
- Nu conteaza! Trebuie doar luate inainte. Asa va iiesi copilul perfect! A garantat ca nu va face cancer niciodata!
....

Noaptea arunca umbre ritmice pe tavanul din dormitor. Oare ce gust are laptele?....

2 comentarii:

  1. Luati, nu are contraindicatii, face doar bine.Contului din banca al escrocului ce-si spune doctor.

    RăspundețiȘtergere