Suntem suma experientelor noastre....

binenteles ca aceste postari sunt pamflete si trebuie tratate ca atare .....

Cauta pe blog

duminică, 1 decembrie 2013

1 Decembrie... 1982

Pe atunci ziua nationala era la 23 August.
Pe 1 decembrie era o alta zi speciala. Se dadea drumul la cazanul de tuica. Ziua asta era mai speciala decat ziua nationala a Rusiei, Americii si a Chinei la un loc.
Pentru noi ziua incepea devreme, pe la sase dimineata. Atunci desfacea al batran ultima sticla de tuica de anul trecut. Se strangea clanul si batranul umplea cu religiozitate cateva pahare din alea micute, de dimensiunea unui degetar,  pe care le dadeam peste cap stand in picioare. Dupa ce ne strambam in fel si chip, ziceam cate un Doamne ajuta si ne apucam de treaba. Tatamare se ducea la colectiv sa vada de cazan, unchii mei se uitau cu atentie prin butoaiele cu prune, mere si boasca de struguri puse la macerat in curte, iar noi copiii aveam de taiat lemne. Baietii, ca fetele se inchideau in casa la caldura si dracu stie ce faceau ele acolo, dar sigur era ceva important!
Cei trei mai mari luam topoarele si ne apucam de lemnele stivuite in curte. Dupa jumatate de ora eram rosii in obraji, transpirati si radeam ca prostii cand sarea cate un lemn care ii lovea pe aia mai mici ce se uitau cu admiratie la noi. Eram voinici nevoie mare. Ii fugaream fara mila pe verisorii mai mici care duceau lemnele in sopron si se intoceau tot in fuga dupa altele. Din cand in cand ne sprijineam gospodareste in topoare si ne aprindeam cate o tigara, asa cum ii vazusem pe adulti. Dar asta cu grija, ca daca ne prindea tatamare fumand langa stiva de lemne era vai de pielea noastra. Dupa vreo doua ore ne dureau toate cele, mainile ne erau pline de besici, ne indreptam cu greu de spate si asteptam cu nerabdare sa vina vreun unchi sa ne spuna ca ajunge cat am taiat. De oprit nu ne puteam opri, pentru ca am fi cazut in ochii celor mai mici, asa ca radeam fals si crapam lemne in continuare. Cand a aparut unchiul cel mare ne-am uitat la el cu speranta, dar el s-a uitat cu mila la noi si a zis dezamagit " Voi nu v-ati apucat inca de taiat lemne? Stiva aia e intreaga. Ce a-ti facut pana acum?". Cei mici au chicotit, noi am bagat capul in pamant, am pus mana pe topoare si ne-am apucat iar de treaba. Pe la amiaza nu mai stiam de noi. Capul ne vajaia, spatele il simteam ca pe o scandura si mainile ne erau pline de sange dar am terminat de taiat tot. Tocmai la timp, pentru ca mamamare ne-a chemat la masa. Ne-am spalat rapid si ne-am inghesuit la masa mare din tinda. Adultii erau si ei pe acolo, asa ca doar ei vorbeau. Tatamare statea in capul mesei, mamamare nu prididea sa puna pe masa mancarea fierbinte si era o atmosfera vesela tare. Mie imi tremurau mainile si nu ajungea la gura decat jumatate din ciorba pe care o luam in lingura, dar m-am descurcat mai bine la felul doi.
Dupa masa, tatamare s-a intins in pat pentru ritualul clasic al somnului de jumatate de ora de la amiaza si in casa s-a facut liniste. Unchiul cel mare a inseuat calul si am inceput sa ducem toate cele trebuincioase la cazanul colectivului. Butoaiele imense cu borhot care mirosea ca un milion de ciorapi de soldati rusi, cateva damigene, lemne si alte alea ale caror rost nu le stiam. Am terminat in cateva ore si deja se facuse seara.
Abia atunci a inceput cu adevarat seara de 1 Decembrie. Dupa ce au umplut cazanul cel mare, l-au lipit cu niste huma si au facut focul. Sala cazanului era plina doar cu barbati si cu noi trei, care nu ne mai consideram deja copii. Ce dracu, aveam deja paispe ani! Nu mai tin minte glumele facute in timp ce asteptam sa inceapa sa fiarba. Nu voi uita insa ca noi tot fugeam, ba dupa vreascuri mai subtiri, ba dupa lemne mai groase si nu aveam o clipa de liniste. Din cand in cand ne duceam toti trei in spatele cladirii si fumam rapid dintr-o tigara Carpati fara filtru. Doamne, ce buna era! Strigatul adultilor ne-a luat prin surprindere si am fugit repede inauntru. Acolo era o atmosfera de mare meci. Incepuse sa curga rachiul. Tata a luat un pahar din ala mic, l-a umplu pe jumatate si i l-a prezentat batranului cu aceleasi gesturi cu care preotii lui Osiris ii duceau marelui preot boabele de grau incoltit. Tatamare a privit indelung paharul, l-a clatinat, l-a mirosit cu atentie si apoi a luat o gura mica cu ochii inchisi. Noi toti cei din incapere ne tineam respiratia in timp ce asteptam verdictul. Batranul a inghitit, a dat din cap aprobator si a spus cu glas harait: " E bun!" Abia atunci am inceput sa respiram din nou. Galagia care a urmat nu am regasit-o decat la meciul Corvinul cu Saraevo.
Pe urma a inceput gustatul. Dupa batran a venit randul lui tata. Dupa el a gustat unchiul celalat si uite asa am gustat toti in ordinea varstei. Cand mi-a venit randul am luat paharutul si l-am dat vitejeste peste cap. Rasuflarea mi s-a oprit instantaneu, ochii au inceput sa imi curga si am fugit afara sa iau o gura de aer proaspat. Cann am revenit in incaperea supraincalzita au inceput toti sa rada. Ce era sa fac? Am ras si eu cu ei. Toata noaptea am tinut-o asa. La fiecare jumamate de ora se gusta din tuica, sa nu iasa prea slaba. Dupa ce am terminat tot borhotul era o veselie in incapere de zici ca cine stie la ce film ne uitam. Cand am inceput sa fierbem a doua oara tuica eram toti beti turta. Toti cu exceptia lui tatamare. Nu stiu cum facea, dar el era singurul care statea calm pe scaunelul de langa cazan si ne punea pe toti la lucru. De data asta a mers mai usor, ca tuica fierbea mai iute decat borhotul si pana pe la patru dimineata am terminat. Mai tin minte ca tata m-a luat pe umar si m-a pus in caruta printre damigene si sticle ce clipoceau frumos.
Dimineata urmatoare a venit cu gura uscata, cu limba cu aroma de smirghel si cu durere de ochi atunci cand dadeam de lumina. M-am tarat pana in curte, m-am spalat pe ochi si am intrat in tinda. Aici zaceau pe lavite cei doi unchi, tata si ceilalti verisori. Tatamare statea la masa si sorbea incetisor dintr-un paharut. Cand m-a vazut intrand mi-a zambit si mi-a pus si mie un pahar. M-am uitat neincrezator la el si l-am refuzat. "Ia, nepoate. Cui pe cui se scoate!" Am luat paharul, l-am dat peste cap si privirea mi s-a limpezit instantaneu. A avut dreptate batranul. Stia el mai bine ca toti cu ce trece mahmureala. Rand pe rand s-au trezit toti intampinati de paharul de tuica si de zambetul lui tatamare.
Dar asta deja era pe doi decembrie si e alta poveste.
La multi ani romani, oriunde v-ati afla!

16 comentarii:

  1. Ai povestit cu patos, ca şi când acest lucru s-a întâmplat ieri, ca şi cum ar fi la fel de viu şi de important şi azi. Şi asta nu-i tot, într-o parte a povestirii m-am regăsit şi eu, căci ritualul era aproape la fel, în aceleaşi timpuri şi acelaşi timp, când terminându-se treburile toam.nei, se dezlega iarna, se dezlega vorba.
    p.s Menţionez că nu le aveam cu fumatul. :)) La restul era obligatoriu să particip, căci eram din ceata bărbaţilor, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Astea sunt amintiri pe care le avem multi dintre noi ...
      Mai putin fumatul :))

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. pai da, eu sa fiu singurul care nu publica amintiri din astea ? :))

      Ștergere
  3. amintiri...amintiri frumoase!!
    Un decembrie placut...sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc frumos.
      la fel sa fie si pentru tine!

      Ștergere
  4. Bună bunbă scriere și tehnica și ceea ce ai povestit. Am citit-o toată, ceea ce nu se prea întîmplă. Dacă o scoți din categoria ''amitiri- povestiri'' și îi dai fason într-un roman sau nuvelă poate intra în liga mare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Faină poveste, meşteşugit povestită. De pus deoparte, vorba lui rusuliviu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Superba povestire, felicitari ! Am raspandit-o la toti, sa mai citeasca si un pic de literatura adevarata !

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte faina povstirea.Amintirile sunt cele care ne raman.

    RăspundețiȘtergere