Suntem suma experientelor noastre....

binenteles ca aceste postari sunt pamflete si trebuie tratate ca atare .....

Cauta pe blog

duminică, 13 octombrie 2013

......

 previous......
Marcu de trezi pe la cinci dimineata. In gura avea gust amaruri si capul ii pleznea de durere. Isi cauta telefonul pe bajbaite si se aseza in fund pe marginea patului daramat. Cu lumina de la telefon isi gasi tigarile si  bricheta. Incalta pantofii direct in picioarele goale si iesi in curte. Aerul tare si rece il facu sa se infioare, vru sa se intoarca dupa un pulover dar isi facu drum pana in spatele curtii unde, cu un oftat prelungit, isi goli vezica preaplina. Se opri la fantana si dadu drumul la galeata in adanc. Roata veche si neunsa scartaia   in timp ce Marcu o invartea aducand pana sus o galeata plina de apa. Se spala indelung cu apa rece ca gheata si iesi din bucataria de vara dardaind de frig.
Cand ajunse in casa i se paru la fel de frig ca afara. Iesi din nou si merse in grajd cautand niste lemne de foc. Nu a gasit decat o buturuga veche si se apuca sa o sparga. Toporul ricosa din lemn si Marcu era cat pe ce sa-si taie piciorul. Lovea cu furie si cand a terminat era transpirat tot dar avea la picioare un brat de lemne. Le duse in casa si le stivui frumos langa soba de teracota. Scoase cenusa cu un vatrai spart si aprinse repde o bucata veche de ziar. Puse cateva surcele peste si astea se aprinsera imediat. O flacara jucausa se inalta timida si Marcu zambi. Puse cateva lemne mai groase si inchise usita la soba. Fumul navali peste el instantaneu si il coplesi. Tusind, Marcu deschise iar soba, dar rezultatul a fost si mai  mult fum. Iesi tusind din casa si se opri injurand in curte. Prin crapaturile geamului si pe  usa ieseau fuioare mari de fum negru, innecacios. Soarele inca nu rasarise, dar era o lumina rotunda si blanda ce lumina cerul si Marcu se uita fermecat imprejur. Marul de langa poarta era mai mic si mai pipernicit ca oricand si avea pe el un strat lucitor de bruma. Pe vita de vie de langa gard erau ciorchini neculesi si Marcu intinse mana dupa unul. Incerca sa-l apuce si ramase in mana doar cu cateva boabe stafidite. Le baga in gura lacom si savura gustul dulce acrisor al strugurilor reci ca gheata.
Intre timp fumul din casa s-a mai domolit si Marcu a putut intra. Aerul era caldut si mirosea a carpa uda si mucegai. Mai baga un lemn si verifica soba. Deabia se incalzise putin. Marcu se uita imprejur si se apuca sa faca ordine.
Cand a venit Rusalin, in casa era curat si cald. Marcu statea la masa,  bea ceai dintr-o cana ciobita si fuma incruntat.
Buna dimineata, Marcule!
Buna sa fie, Rusaline! Ai venit?
Am venit sa vad ce faci. Ca azi noapte...
Rusalin se aseza cu grija pe un scaun proptit de perete si isi aprinse si el o tigara.
Bei un ceai, Rusaline? iintreba Marcu fara nici un chef.
Pune tu ceaiul si pun eu aroma, zambeste Rusalin scotand din buzunarul de la geaca o sticla de jumatate.
Marcu turna intr-o ceasca putin ceai si se uita intrebator la vecin.
Ajunge! Lasa loc de intaritor!
Rusalin turna din sticla pana se umplu ceasca si se apleca cu grija sa soarba o gura.
Asa, Marcule. Asta da ceai!
Pe Marcu il invalui mirosul binecunoscut de tuica sanatoasa de prune.Fara un cuvant intinse ceasca si celalalt i-o umplu si pe a lui. Dupa ce lua o gura, Marcu se scutura ca de ceva greu si ofta adanc.
Ce e cu tine pe aici, Marcule? Ce-ti face familia?
Marcu se uita la vecin, mai lua o gura din cana si tacu.
Celalat tacu si el si fumara impreuna vreun sfert de ora.
Eu ma duc, ca am treaba, zice Rusalin. Tu ai grija ce faci pe aici si hai deseara pe mine.
Marcu statu pe scaun si nici nu se uita la Rusalin. Il auzi cum tropaie in tinda si apoi auzi scartaitul portitei.
Abia atunci iesi Marcu din starea lui si se duse afara. Frigul il invalui si incepu sa tremure.
Si atunci il cuprinse frica.
Niciodata nu ii fusese cu adevarat frica. Acum realiza ca doar frica de moarte poate fi mai puternica decat frica de singuratate. Cand era copil nu s-a simtit singur. A fost mereu inconjurat de parinti, bunici si prieteni. Parintii sunt, la inceput, plasa noastra de siguranta. Crestem si dorim sa fim independenti, vrem sa nu mai depindem de ei, vrem sa fim liberi. Aceasta libertate se bazeaza inconstient tocmai pe faptul ca avem parinti. Stim ca atunci cand vom esua vom avea unde sa ne intoarcem. Stim ca exista cineva care sa se bucure de realizarile noastre si sa sufere in taina alaturi de noi. De aia exista parintii. Spunem ca nu vrem sa fim ca ei, dar ne facem si noi o familie, o mica unitate care sa ne ajute atunci cand ne va fi mai greu in viata. Avem la randul nostru copii si parintii se bucura alaturi de noi. Acela e momentul suprem. E momentul in care uitam ca exista singuratate. Apoi parintii incep sa dispara si doare. Dar nu doare insuportabil atata timp cat ai pe cineva langa tine : partenerul de viata si copiii. Si apoi vine momentul cand copiii cresc si cred ca nu mai au nevoie de noi. Si intr-un fel au dreptate. E randul lor si dreptul lor sa isi traiasca viata si sa faca propriile lor greseli. E vremea cand nu te mai poti baza pe copii si nici pe Ea. Te trezesti deodata singur. Iti vine sa strigi, dar degeaba. Si brusc, iti dai ca nu iti mai e teama de moarte.
Singuratatea a invins.

5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. ar mai fi si altele, dar o sa ma abtin.
      am inteles ca incepe sa-si taie lumea venele de-a lungul dupa ce ma citeste :))

      Ștergere
  2. Noroc că nu mai am vene, n-am ce tăia! :))
    Altfel vorbind, foarte tare textul! L-am început ușor reticent, recunosc. Am ajuns la final și... parcă aș vrea să mai citesc o continuare. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o sa mai fie una, dar mai incolo.
      afara ploua si e prea deprimanta atmostera pentru lecturi din astea :))

      Ștergere
  3. Nu-si taie nimeni venele....e ceva aici,e ceva....da-ne,sa ne hranim.:))

    RăspundețiȘtergere